Nu sunt importanţi oamenii care pleacă ci oamenii care
rămân.
Oamenii care pleacă se eliberează de ceilalţi prin însingurare
voluntară.
Cei care rămân se eliberează, drept răsplată, de ei înşişi.
Între omul ,,personal” şi omul ,,social” se află un pod
şubred deasupra unui hău.
Omul ,,personal” nu se recunoaşte pe sine decât în singurătate.
Omul ,,social” se minte dacă nu reuşeşte să se privească şi
singur.
Ce face un om în prea multă singurătate? Plânge. De ce plânge?
Singurătatea devine o oglindă în care el se uită şi nu vede pe nimeni. Înţelegând
că nu există singur, un om va plânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu