A fi sfătos

De ce mai există oare şi această marjă a minţii omului, sfătoşenia?

Sfătos. Adică dedat sfatului, după cum a inventat limba română acest cuvânt pentru calitatea de a fi inteligent, doar pentru a da sfaturi. Dar nu orişice sfaturi. Sfaturi hâtre şi şmechereşti. Nu spune limba, sfătuitor sau sfetnic, adică un consilier, după limba occidentului, ci o ia cumva în râs şi spune ,,sfătos,, ca şi cum ar spune: ,,năzuros,, sau ,,şmecheros,,.

Am ajuns la gândul despre a fi sfătos, după ce am ascultat un dialog între un copil, ce-şi ajuta părintele în stupină, şi tătăl, apicultorul sfătos. Copilul s-a plâns că îl împusese o albină.

,,Hai lasă, nu este timp acum de scos ace. Mâine e duminică. O să ai vreme toată ziua, să le scoţi!,,

Nu-i aşa că sună fain toată această replică?. Este acel sfat al unui om sfătos.

Când eram copil ajutam şi eu un meşter zidar. Preparam mortarul. Meşterul zidar era şi el un om sfătos.

Când am simţit în ochi usturimea de nesuportat a unui strop de mortar m-am oprit şi m-am plâns.

,,Stai aşa!” Am primit replica. ,,Ca să-ţi fie bine, să-ţi pun şi o cărămidă!”

Nu-i aşă că şi replica aceasta sună bine?  Să nu mai vorbin de sfatul dat.

Cred că limba are uneori sarcina dificilă să despartă şi cele mai ascunse nuanţe care îi despart, îi diferenţiază pe oameni. Aşa a apărut cuvântul sfătos, pentru a-i atenţiona pe cei ce primesc sfaturi de la oamenii sfătoşi.

Este preferabil să primim sfaturi de la oameni înţelepţi. Din moment ce există şi acest cuvânt pentru astfel de oameni.