De la secetă la deşert

Cât de puţin ştiu despre pământ ! Doar când seceta persistă, văzând crăpăturile prea mari din straturile grădinii, îmi pun problema consistenţei pământului.

Mă sperie gândul, înţelegând cât este de aproape pământul productiv de praful deşertului.

Pâmântul este o fiinţă multiplă. Viaţa pe care a construieşte pământul se regăseşte în întreaga viaţă ce se construieşte deasupra sa. Este uimitor să priveşti pâmântul ca pe o pătură vie ce împinge sofisticat prin hrană viaţă în jur.

Aşadar pământul poate muri aşa cum moare orice vietate. De ce să ne privim doar pe noi oamenii ca şi pe o sumă de sisteme funcţionale ce determină viul unui întreg sumator, numit animal, numit plantă, respectiv om ? Este o entitate vie şi pământul, aşa cum este o entitate vie orice altă sumă organică şi informaţională de substanţe.

Ce diferenţă este între grăuncioarele moi ale solului şi cele de nisip sau pietre ?

Cleiul ce leagă, lipeşte între ele firele de ţărână nu este o simplă umiditate. Oricât de multă apă curge peste nisip natura nu va reuşi repede să hrănească de acolo o plantă.

Aşadar pământul poate muri ireversibil. În câţi ani se poate instala o astfel de ireversibilitate? Ştiinţa o poate calcula şi va spune despre un număr de ani în care nu plouă de loc. Vor fi poate şi câteva microorganisme capabile să trăiască, să ,,hiberneze,, sute sau mii de ani. Poveştile poporului au şapte ani prescrişi după care prin ploaie se reia viaţa pământului. Deci după şapte ani se mai găsesc microorganisme suficient de multe, capabile să supravieţuiască în sol.

Îmi dau seama că nu a trebuit prea mult timp, ca în locuri frumoase ale naturii, cu civilizaţii înfloritoare să se instaleze deşertul. Milioanele de milioane de mici vietăţi, microscopice, ce trăiesc în grăunţele pământului, devenite astfel ele însele grăunţe vii, mor atunci când nu sunt hrănite cu apă, în primul rând. Apoi cu informaţie şi cu elemente materiale.

Imaginea deşertului instalat în grădinile noastre este ascunsă de încrederea în liniştea anonimatului fiecărei grădini, într-o suprafaţă totală şi uriaşă ce formaeză o ţară sau un continent. Dar aparenţa liniştitoare a unei apartenenţe este valabilă doar pentru minţile oamenilor.