Universul
a patru dintre prietenii lui Gorun Manolescu. Viața, ideile şi cărțile lui, la
optzeci şi cinci de ani.
De
profesorul universitar Gorun Manolescu se leagă intrarea mea, după anul 2000,
într-o conversație consistentă, cu un om puternic şi extrem de inteligent şi de
citit, un erudit. Fac mai întâi o descriere generală a acelor ani. Mă hotărâsem
să încetez efortul de a menține în viață Clubul Dialog XXI de la Iernut, în
care investisem cinci ani de energie şi de voință şi care avea atunci oboseala firească de a mai fi. După ce nu a mai existat clubul, au
început să apară pe Internet pagini de tot felul printre care, din 2002 şi
pagina poezie.ro. Am început sa
public acolo şi să citesc, să comentez tot felul de texte. Aşa l-am cunoscut pe
Gorun Manolescu, unul dintre cei care publicau atunci eseuri şi alte texte pe acest
sait. După câțiva ani a urmat să îl cunosc pe Nicolae Florean Pinte şi să
închid un astfel de cerc al prieteniilor, cunoscându-l şi pe filozoful Geo
April Săvulescu. Cel care era atunci împreună cu Gorun Manolescu. Prin
invitația de a fi membru al Şcolii de
înțelepciune Constatin Noica, în urmă cu
mulți ani, prin anul 2008-2009.
Înserez aici, ca un omagiu, un anunț prin
email al mentorului şcolii, doctorul Geo April Săvulescu, cel care s-a săvârşit
în acest an la venerabila vârstă de nouăzeci de ani.
,,Doctorul
Geo Săvulescu vă invită în ziua de 26.11.2011, orele 11.30, în Str. Căderea
Bastiliei 32, prin Piaţa Romană, la următoarea întâlnire:
ŞCOALA DE ÎNŢELEPCIUNE
CONSTANTIN NOICA
Vă propunem lărgirea discuţiei
începută în septembrie prin continuarea prezentării pyrronismului (Sextus Empiricus) ca
să ajungem la scepticismul declanşat de Husserl (Meditaţiile Carteziene, Criza
Ştiinţei din Europa).”
Sextus Empiricus este
şi numele de cod al lui Gorun Manolescu pe poezie.ro, socotit
un fel de mentor al său spiritual, ales din vechea filozofie greacă. Am citit
timp de mulți ani textele discutate la această şcoală, am trimis uneori şi
păreri sau comentarii, dar, spre părerea mea de rău, cea de acum, nu m-am dus
niciodată la Bucureşti să particip efectiv la o întâlnire. La şcoala de înțelepciune au prezentat
lucrări mai mulți filozofi actuali de marcă ai țării. Se cuvine să scriu câteva
cuvinte şi despre Geo Săvulescu.
Doctorul Geo Săvulescu, la rândul său o minte ascuțită şi un filozof în toată
puterea cuvântului, a luptat cu pasiune şi dăruire toată viața sa pentru ca
filozoful Lucian Blaga să fie
valorizat şi valorificat, lucru care încă aşteaptă să fie luat în serios de
către filozofii şi oamenii de ştiință actuali. Din păcate nu s-a trecut încă de
la filozofia lui Lucian Blaga la concepte concrete despre viață, ştiință,
cercetare şi rezultate concrete economice. Alături de Geo Săvulescu, Gorun
Manolescu şi Nicolae Florean Pinte subscriu la acest adevăr tragic şi ruşinos
pentru statul român. Geo Săvulescu scrie în cartea sa din 2012: ,,Poetul Lucian Blaga a fost şi este cel mai
important filozof european al secolului XX.” A scris o carte în două volume
despre filozofia blagiană: Lucian Blaga,
filozofia prin metafore, publicând volumul I, Editura AB România, în anul
2000 iar volumul II, Editura Vremea, în anul 2012. A găzduit vreme de mai multe
decenii întâlnirile intelectuale ale filozofilor români contemporani. L-a
întâlnit aievea pe filozoful Constantin Noica şi a avut discuții cu acesta.
Gorun
Manolescu
este un profesor, inventator, filozof, poet şi
informatician romȃn.
Trăieşte la Bucureşti ȋn cumpăna secolelor XX
şi XXI. Nu se cunosc prea multe amănunte legate de viața sa
personală şi despre familia sa. Gorun
Manolescu, în calitate de Redactor şef al revistei Noema a Academiei Române,
după multe eseuri pe care le-am scris, discutat şi publicat pe poezie.ro, a
publicat două articole de referință pe care le-am scris înainte de a pune la
cale cartea Originile energiei - Trei
întrebări despre energie, în anul 2013. (Primul articol, în secțiunea
epistemologie: volumul VII Noema, 2008, Cum
văd eu postmodernismul, pg 148-150. Al doilea articol, secțiunea
epistemologie: volumul IX Noema, 2010, Premisele
teoriei dualității lui zero, pg 162-169. Cu exigența-i cunoscută,
gestul său
de a le publica hrăneşte o prietenie sinceră, adâncă şi reciprocă de peste două
decenii.)
De-a lungul timpului Gorun Manolescu a
publicat mai multe cărți. Motoare hidraulice de
foraj cu turație lentă, 1973 şi Stabilitatea forațiunilor traversate de sonde, 1974 -
în prima parte a vieții sale profesionale. Apoi, în etapa profesională cea mai
fructuoasă, a publicat Abodarea ierarhic structurată și informatica,
Editura Academiei, cu o prefață de Acad. Mihai Drăgănescu), 1982; Carte cu poezii, Eurocivica, 2000, Eseu despre sursele adevăratei cunoaşteri în logica budistă, Editura Cartea universitară, 2006; Dincolo de ironie și ironism –
plecând de la discuții virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo, Paideia, 2010; Fragmentarium:
ficționale, Fractalia,
2017; Fragmentarium - Cum tace un peşte,
proză scurtă, Paideia, 2021. Eseu despre modelul
onto-informațional-fenomenologic propus de Mihai Drăgănescu, Paideia, 2022. Acestora li se adaugă sute de articole şi de alte
lucrări ştiințifice şi filozofice publicate în diverse reviste sau lucrări de
specialitate din țară şi din străinătate.
Linia principală a gândirii lui Gorun
Manolescu transpare dens în cărțile sale care au apărut în anii 2006, 2010, 2017
şi 2022. Cele trei cuvinte pe care
le scriu acum, legat de primele dintre cele trei cărți ale sale la care mă voi
referi, fiindu-mi întipărite în minte atunci cȃnd gȃndul îl include și pe dȃnsul sunt: experiment,
ironie și predictibilitate. Aceste trei idei, sunt, cumva, induse de
sedimentarea intelectuală pe care o am în mintea mea, cum o am pentru fiecare dintre cei pe care îi cunosc, sedimentare pe care o are
fiecare dintre noi oamenii. Spunând aceasta cu legătură directă la ultima sa
carte, cea despre gândirea mentorului său, academicianul şi renumitul profesor Mihai
Drăgănescu.
Experimentul,
ca temă de carte, dar și de viață, este propriu primei sale cărți, Eseu despre sursele adevăratei cunoașteri în
logica budistă, Editura Cartea universitară, 2006. Ca și valoare, această
carte eu o văd deosebită. O carte frumoasă ce merită citită de mulți oameni
dornici să priceapă ceva despre lume. Este vorba despre experimentul unui
european care se duce cu mintea sa în îndepărtata Asie pentru a înțelege. Nici
măcar nu este corect spus, în acest caz, experiment ci experimentare, una ca și
mișcare personală, controlată logic, din care să ne alegem fiecare cu cȃte ceva. Multe dintre ideile cărților următoare s-au semănat, s-au prășit și s-au udat în această carte. Aparent doar, cartea se
situează într-o practică de tip budist. Dar nu este așa. Nu
este o carte care să facă parte din literatura de dezvoltare personală, acum la
modă. Este altceva. Este o carte pasională de filozofie, scrisă între două
fonduri ideatice grele, cel din vest și cel din est.
A doua idee: ironia. Aici nu este ironia cea socială, comportamentală, fiindu-i,
totuși, destul de caracteristică persoanei lui Gorun Manolescu. Nu este acea ironie la care ne duce pe toți gȃndul, nici pe departe, ci este un fel de atitudine dezarmantă a prezentului în fața re-sursei sale, adică a
trecutului. Dar nu altfel decȃt
printr-o fluidizare a logicii între metafizică și știință, între adevărul fotografiat pragmantic și mȃntuirea necesară a fiecăruia pentru a umple golul eternității noastre următoare. Și nu în planul personal, social, nici
măcar în cel istoric, ci în cel al unui drum al gȃndirii epistemologice. Să nu uităm că în toți acești ani s-a ocupat, din poziția de redactor șef, de revista Noema a Academiei Romȃne, revistă de epistemiologie, lăsȃnd viitorului un volum imens de
pre-știință, de care ar trebui să aive folos generațiile care vin.
Cartea cu pricina, a doua, DINCOLO DE IRONIE ȘI IRONISM, plecȃnd de la discuții virtuale cu unii clasici de marcă ai Po Mo, Editura Paidea, 2010,
este o dispută, la rȃndu-i ironică, între ce credem că se va întȃmpla, față de ceea ce s-a întȃmplat, prin prisma a ceea ce credem
noi că se întȃmplă.
Realitatea nu o poate cunoaște nimeni, nici pe cea lumească și nici pe cea filozofică, fiind o abstracțiune firească. Pentru această carte am scris atunci, la apariție,
o recenzie mai largă, după ce am parcurs-o atent și cu plăcere, care a și fost
apoi publicată în revista Noema. Mărturisesc că și această carte merită
recitită cu luare aminte. Critica realității, cu părere de rău că nu ne-a
ieșit, nouă oamenilor, ceva mai bună, are un farmec aparte, dacă te pricepi să
dai ironiei ceea ce este a ironiei.
Predictibilitatea
este un subiect la care Gorun Manolescu revine în cea de a treia carte, lansată
în anul 2017, după ce s-a tot gȃndit
și a scris, într-un fel sau altul,
despre ideea aceasta și în celelalte două cărți. Aici dedică cȃteva texte acestui aspect de gȃndire, evident preocupȃndu-l
și pe mai departe.
Cartea se
numește FRAGMENTATRIUM: experimentale,
Editura frACTalia, București. Este o adăpostire înțeleaptă a poeziilor și
eseurilor sale de pe saiturile pe care a scris de-a lungul vremii, cu adăugiri
de texte mai vechi sau mai recente. Am parcurs cartea cu plăcere, unele texte
mi le-am amintit de pe vremea cȃnd
le comentam cu pretenie pe pagina poezie.ro.
Predictibilitatea
este o garanție axiomatică a seriozității realității lumii, ceva care promite
că poate fi prezis. Nu ne convine deloc să știm că nimic din ce credem noi că
este statornic, chiar nu este. Evenimentele în care sunt implicați toți
oamenii, ne place să le știm cusute într-o țesătură deterministă corectă, nu
de-a valma. Ce să mai spunem despre molecule, electroni sau despre particulele
elementare, din ce în ce mai rarefiate informațional. Cum o fi oare? Științele
de azi, mai ales cele sociale, ne îndeamnă sa credem că totul este la întȃmplare, nici măcar probabilitățile nu se mai susțin. Numărul variantelor de desfășurare a evenimentelor este
prea mare ca cineva să mai poată crede că mai sunt într-o anumită ordine și
într-o anumită legătură. Care ordine? Care legătură? Cum se mai respectă ceva
măcar, nu just ci măcar aleatoriu?! Lucrurile rămȃn la faza de întrebări. Chiar dacă sunt trimiteri la o serie de autori din științe și filozofie, consacrați, Jorge Luis Borges este personajul
scriitoricesc care dă tonul în aceste cărți, pe drumul unei mobilități
eliberate și apoi libere, de a crede la limită, de a experimenta la limită
despre viitorul persoanei în drumul timpului dintre două Big Bang-uri
alăturate! Vă dați seama ce largă este abordarea? Am pierdut sau nu am pierdut,
noi furniciele, predictibilitatea în lume? A fost vreodată ceva cu adevărat
predictibil?
Fac o remarcă personală, atentă și totuși,
liniștitoare, asupra ideii predictibilității așa-zise pierdute. O privire spre Codul liniar din Teoria Speciilor Informaționale, a lui Nicolae Florean Pinte.
Tabloul unui cod liniar spune că orice mulțime, formată din n elemente, se organizează relațional
predictibil după un șir sigur și unic de relaționări. Pentru primele ordine ale
codului, aceste organizări sunt posibile într-o singură variantă. Și pot fi
imaginate și înțelese de mintea omului. La ordinul patru al codului organizarea
celor patru elemente, pe lȃngă că se complică mult și mintea omului nu își mai poate imagina aceste tablouri,
organizarea se face în patru variante diferite. De la ordinele următoare
numărul de variante crește vertiginos, ajungȃndu-se la numere de variante posibile inimaginabil de mari,
dar unice fiecare. Acest lucru este uluitor și minunat pentru cine înțelege adȃncimea acestui misterios cod al naturii. La un număr foarte
mare de elemente, numărul variantelor este atȃt de mare, încȃt rezultatul privit din afară pare a fi de o natură impredictibilă.
Comentariul lui Gorun Manolescu la acest
paragraf despre ideea predictibilității a fost: ,,Aş vrea să spun doar atât: Codul liniar a lui Pinte mizează pe o
mulțime infinit numărabilă. Ceea ce încerc eu să fac are drept miză o mulțime
de puterea continuului.” Scriu acest citat pentru adâncimea intelectuală la
care face referire Gorun Manolescu şi pentru că prevedea la vremea respectivă
ceea ce va scrie în cartea sa din anul 2022, legată de modelul de abordare a ființei în
lumea completului, cel pe care l-a propus Mihai Drăgănescu.
Diferența esențială
pe care o semnalează prin remarca sa Gorun Manolescu este explicabilă într-un
spațiu extins al tuturor mulțimilor care se pot imagina. Dar şi ale celor care
nu se pot imagina şi nici măcar presupune. A vorbi despre ideea de infinit prin numărabil sau prin continuu
ca putere, adică continuu ca neoprire în timp, sau despre infinit ca leagăn
al indecidabilului datorat diversității
absolut dispersate, topite în nimic, sau în ceva care reprezintă mimicul,
este pentru mintea oamenilor de acum preocupați de adevărul lumii, o mică geană
de lumină venită din viitor. Meritul lui Gorun Manloescu este mare şi va
persita în viitorul filozofiei. Trebuie doar menținut viu.
Impresia este că în lume este mai mult decȃt o întȃmplare generalizată, o loterie, un hazard,
mai mult decȃt un haos. Nu pronie Divină, nici destin, soartă, providență nici manipulare, conspirații manipulatoare, că nu este nimeni și nimic care să ajusteze, să dirijeze ceva, pe măsură ce istoria înaintează științific și tehnologic dar și social. Mai ales
social. Se pare că, totuși, este o aparență această amenințătoare dispariție a
predictibilității. Dacă nu aș fi studiat insistent și mai multă vreme codul
liniar, nu aș fi dezvoltat ideile acestui cod și nu aş fi folosit acest cod în
cartea Originile Energiei, aș fi avut
și eu convingerea că lumea întreagă se duce pe o astfel de rȃpă filozofică, cu efecte negative ne-filozofice,
reale.
Cred că aici, în acest punct al dezbaterii
despre predictibilitate, are merite Gorun Manolescu. Că depistează Cuiul lui
Pepelea în filozofia tranzitorie dintre modernitate și postmodernitate şi spre
cea care le va urma. Toate studiile sale, întinse pe cȃteva decenii, se ascut în carte prin cȃteva fraze. Ȋn
faptul că propune o linie nouă de gȃndire a viitorului, cu valabilitate, cea a
,,post-predictibilității”. Pentru că, evident, predicitibilitatea și-a
schimbat, își schimbă și își va schimba mereu natura. Citez astfel: ,,Postpredictibilitatea ...pe care s-o acceptăm înțelegând-o drept o
cauzalitate globală (în detrimentul uneia local-liniare). Postpredictibilitate
care con-stituie nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i
facem față adaptându-ne...”
Ce se va întȃmpla în viitor? Pe măsura încȃlcirii inter și extra determinărilor și dependențelor se vor încȃlci și metodele de control și de ținere sub stăpȃnire a acestor ițe ale noilor sisteme ce se pun acum la cale. Agresivitatea
virtualului asupra realului este tot mai înfricoșătoare. Modificarea accepțiunii despre adevăr crează disperare. Decizia publică, dar și cea personală, este tot mai greu
de atins, într-un minimum de siguranță. Rămȃnerea ființei umane lȃngă propria sa tehnologie este tot mai
dăunătoare.
Cercetător de profesie, în domeniul
informaticii, Gorun Manolescu încheie ideea postpredictibilății viitorului prin
următoarea observație privitoare la soarta decidabilului,
pentru că decidabilul este fața practică și vindecătoare a amenințărilor unor
ere a impredictibiliății:
,,…toate tehnologiile virtualului propagă
indecidabilul. Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă
indecidabilul sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile
virtualului?”
În loc de un fel de concluzie, făcȃnd o a doua remarcă personală, aplicată definiției lumii întregi, așa cum o înțeleg și care este în ton, cred, cu ideile
acestui text și cu cele ale lui Gorun Manolescu: Suma dintre tehnologie și om este constantă și se numește lume. O
fi aceasta una dintre legile ascunse ale naturii? Așa să fie de simplă
definiția lumii! vor zice sfătoșii... Da, este așa de simplă, vor spune
prudenții... Vertebrele, șira spinării în formă de S, mandibulele scurte,
tălpile extinse, mărul lui Adam căzut în gȃtlej, ochii aduși mai în față, creierul
extins, toate nu sunt altceva decȃt
tehnologie. Deja omul era supra-tehnic construit de acum multe milioane şi milioane
de ani. Tehnologia exterioară lui, cea de astăzi, este produsă de omul
inconștient de acea sumă constantă pe care o au ființa sa și tehnologia pe care
o inventează.
Iată că anul acesta, 2023, cel în care
Gorun Manolescu împlineşte optzeci şi cinci de ani, se bucură de succesul uneia
dintre cele mai valoroase cărți dintre cele pe care le-a scris până astăzi. Aflată
acum la o a doua ediție a tipăriturii şi difuzată prin librării, Eseu despre modelul
onto-informațional-fenomenologic propus de Mihai Drăgănescu, Editura Paideia, 2022.
Profesorul Gorun Manolescu este unul dintre
cei care a menținut şi mențin vie amintirea şi opera marelui om de ştiință şi
filozof, Mihai Drăgănescu. Cel care a fost şi directorul Institului Român de
Cercetare în Informatică, loc unde a lucrat în tinerețe şi inginerul Gorun
Manolescu. Şi care l-a cunoscut personal în colaborări pentru multe cercetării şi
proiecte fructuoase.
Cartea Eseu despre modelul onto-informațional-fenomenologic
propus de Mihai Drăgănescu, este scrisă la un nivel deosebit de consistent şi de
documentat, fiind cu mult mai mult decât un eseu, fiind în fapt un tratat care
dezvoltă şi înmulțeşte surprinzător viziunea filozofică a lui Mihai Drăgănescu.
Trebuie spus că această carte, aparent mică în întinderea paginilor, va deveni
în timp o carte de reper la o amploare universală. Chiar dacă în lumea de acum
ideile şi rostul lor par a fi pierdute şi sensul cel mare al lumii abandonat,
lucrurile se vor îndrepta spre un făgaş în care nimeni nu va putea renunța la
ceea ce contează în afara lucrurilor, adică la sensul larg al cunoaşterii şi al
vieții. Acolo unde se ascunde ființa care
trăieşte. Mediocritatea se luptă să ocupe scena primă a lumii de azi. Dar
aşa, ea singură se va pierde şi va cădea la nivelul pe care îl poate ocupa de
drept. Pe scurt, şi simplu, accesibil spus, Mihai Drăgănescu împreună cu Gorun
Manolescu se întreabă, cât din viață este adevărat şi cum? Dar se desfăşoară
acum o încercare de egalitate între adevăr şi non adevăr! Cât din ființă este
adevărat şi cum? Dar se desfăşoară acum o încercare de nivelare între filozofie
şi discursul descriptiv, repetitiv. Ştiințele au devenit egale între ele?
Religiile şi ştiințele au devenit egale între ele? Sub semnul acestui
egalitarism, greşit înțeles, mediocritatea vrea să fie egală cu elita! Numai că,
de partea celor cu putere a minții lor, intuiția, considerată multă vreme a fi de
natură religioasă, devine încet sursa reală a ştiințelor!
Dar ce va
fi?
Dumnezeu
a numărat odată infinitul, adică toate cuvintele care formeză lumea, şi s-a
minunat cât este de mare, nevenindu-i să creadă! Pare a fi aceasta doar o
metaforă, dar nu este! Pentru că doar Dumnezeu, adică Realitatea însăşi, îşi poate
număra infinitul. Şi religios şi ştiințific spus, în mod obligatoriu orice
părticică, orcât de neînsemnată, care a existat, există sau va exista, în toate
Universurile posibile şi imposibile, a urmat şi va urma unui cuvânt. Nerostit vreodată, neştiut,
necunoscut sau dispărut, sau chiar dacă nu a aparținut niciodată unei limbi,
sau unei lumi, acest cuvânt există. Aşadar
există un reper unic, pe care nimeni nu îl va putea zdruncina vreodată şi
zdrobi, cel al cuvântului. Nu avem
pentru viață, pentru ființă, pentru cunoaştere şi pentru om şi toate
societățile lui rătăcite sau în curs de rătăcire, o altă apărare mai solidă.
Cea care nu se va prăbuşi niciodată, cea a cuvântului!
Cuvântul cuprinde tot ceea ce conține mintea umană, într-o câtime infimă, dar
mintea umană nu va putea niciodată să îl cuprindă. Strădania actuală de a
ascunde şi de a anula cuvintele este o deşertăciune inutilă.
Aparent, cu fiecare pas tehnologic pe care
îl face, omul se împuținează, se adună covrig, se ascunde și se pierde. Dar nu
este drept să se cedeze nici prezentului şi nici viitorului, în mersul greoi al
lumii noastre. Ideile mari şi frumoase ale lui Gorun Manolescu despre
modernitate, ironism, postmodernitate, despre predictibilitate şi decidabil sau
indecidabil, despre tehologiile virtualului şi ale informaței, fragmentabilul
sumator nu sunt idei uşor de căutat şi de înțeles şi trebuie puse în
actualitate şi folosite. Ele converg pragmatic spre viitorul civilizației noastre
postmoderne. Iar durerea, dar şi bucuria, de a le înțelege este chiar viața
profesorului şi filozofului Gorun Manolescu.
Cornel Mărginean
Mai 2023
