Scriere şi oralitate

 Scriere şi oralitate  

Întrebare: Cine nu ştie cu adevărat?   Răspuns: Acela care nu scrie!

Această remarcă nu este valabilă doar în tehnică, unde este vizibilă şi evidentă, ci în orice domeniu social în care sunt necesare cunoştinţe.

Doar unele genii ale lumii şi-au permis o oralitate completă, lăsând în urma lor comentarii inepuizabile, scrise de către urmaşi. 

Scrisul este o amprentă a unui om, un tipar grafic al psihicului său. Dar este, mai ales, o oglindă a ceea ce ştie şi cum ştie. La prima vedere unele domenii par a fi orale, cele sociale de comunicare, religioase cu precădere, în care nu excelează scrisul. În mod paradoxal, însă, în aceste domenii scrisul presupune mai mult decât cunoaştere: o temeinicie a acelei cunoaşteri.

Cel ce se teme de scris este un om care se teme de propriile limite. Cunoştinţele lui nu sunt câştigate prin propriul său înţeles ci sunt împrumutate sau găsite întâmplător, în surse orale. Izvorul autentic al scrisului este lectura.

Din păcate, la români scrisul este privit ca o povară. Teama de scris vine dintr-o instrucţie superficială, suferindă încă din şcoala primară. Pare a fi necesară o materie în învăţământ în afară a ceea ce este ,,Limba şi literatura română (maternă)” care să aducă un nou mod de înţelegere celor două tipuri de comunicare, cea scrisă şi cea orală.

Oralitatea nu poate face casă bună cu nici un precept de management al calităţii. De aceea, oralitatea instalată, devenită mod de lucru, va duce în cele din urmă la faliment.

Acelaşi lucru se va petrece şi dacă se instalează o comunicare scrisă, doar simulată şi artificială.

Unul dintre pilonii sistemului de management adus, importat din vest, peste capetele românilor şi impus prin împrejurări istorice oralităţii noastre specifice, este ,,menţiunea scrisă”. Acea ,,documentare”, cum o denumesc standardele, a actelor fizice sau intelectuale a oricărui pas planificat sau făcut.

Înţelegerea ideii de documentare este imposibilă pentru cei mai mulţi din români, născuţi şi crescuţi într-o oralitate îmbibată în aproape orice. Şi cititul (lectura) este parte a oralităţii dacă nu redevine continuat, prin propria scriere.

Inteligenţa nu se poate consuma în oralitate. Oralitatea inteligentă este un sfat, dar trebuie depăşit nivelul de a sfătui. Sunt prea mulţi sfătuitori. O inteligenţă folosită preponderent oral ajunge să alunece într-un fel de prostie.

Nici răspunderea nu se poate consuma în oralitate. Actul de organizare oral este valabil doar în armată şi acolo doar în situaţii bine precizate. Pompierii se organizează prin oralitate la locul de acţiune. Dar şi limba sancţionează, pe bună dreptate această excepţie, tratând ca exemplu negativ şi neproductiv ,,pompierismul”. 

Istoria frumosului cuvânt ,,thalassa,,

 Istoria frumosului cuvânt ,,thalassa,,

Thallasa înseamnă mare, în limba greacă. Mi se pare a fi cea mai frumoasă numire a mării, pe care am auzit-o.

Grecia antică este rezultatul a trei popoare suprapuse. Herodot scrie că dorienii, veniţi pe la 1100 î.e.n, i-au copleşit pe ahei, transformându-i în scalvi. Dar aheii veniseră înainte cu câteva secole peste pelasgi, dorienii găsindu-i deja amestecaţi pe aceştia din urmă. Contrar faptului că o parte a Greciei, zona Atenei, Peloponez şi insulele, a rămas aheo-pelasgă iar restul s-a păstrat doriano-aheo-pelasgă, toţi aceşti greci despărţiţi şi duşmani vorbeau aceeaşi limbă.

Ceea ce nu se ştie: căruia dintre cele trei popoare i se datorează limba vorbită. Care dintre ele a elaborat-o şi a impus-o celorlalte?

Herodot, care a trăit la mijlocul mileniului, deci după 600 de ani, a mai găsit în peregrinările lui sate izolate din Grecia a cărei limbă nu o înţelegea. Era limba pelasgă. Atât aheii cât şi dorienii erau popoare continentale, care nu aveau cuvinte pentru mare şi ceea ce se leagă de aceasta, aşa că majoritatea acestor cuvinte sunt de origine pelasgă.

Xenofon care trăieşte în următoarea generaţie, unul dintre discipolii lui Socrate, povesteşte despre faimoasa expediţie Anabasis, a celor 10.000 de luptători greci, mercenari, plecaţi să lupte în războiul civil persan, între care făcea şi el parte. La reîntoarcerea spre casă, prin Asia Mică, ei întrebau pe localnici ,,Thalassa!”... ,,Thalassa!”..., iar localnicii, pelasgi care populau încă masiv aceste zone, înţelegeau că erau întrebaţi încotro este marea, pentru că era un cuvânt din limba lor. Nu se ştie de ce rasă erau pelasgii dar se ştie că erau de origine medio-orientală şi că au populat zona est europeană din Grecia, malul estic al Turciei de astăzi, până în nordul Mării Negre.

Cuvântul din limba română cel mai apropiat de thalassa şi care are legătură cu marea este talaz, adică val mare, provocat pe mare de furtună. Este o asemănare cel puţin frumoasă. Originea specificată în Dicţionarul explicativ este cea turcă, adică un popor continental, altaic, care abea peste 2000 de ani de la cele scrise mai sus, migrează spre Asia Mică şi are contact cu marea Mediterană. De ce?

III. Cuvinte de lemn: actiune, activitate, organizatie, organul

III. Cuvinte de lemn: actiune, activitate, organizatie, organul

9 - ACŢIUNE

Acest cuvânt are un înţeles ştiinţific just şi este folosit cum trebuie, dar uneori cei care conduc colectivităţi şi sunt încă tributari mentalităţilor vechi îl aplică în sensul de fapte comune, puse la cale de către narator şi organizate în acel spirit educativ al trecutului.

În nenumărate interviuri apar cu acest sens, interviuri în care un primar sau un director de instituţie publică se mândreşte cu “acţiunile” culturale întreprinse cu ocazia zilei respective, în care zi s-au derulat nenumărate “activităţi” cum ar fi : concursuri, omagieri, recitaluri de poezie, jocuri sportive, seri culturale, etc.

Cuvântul care s-a ridicat acum pentru aceste idei, în parte preluat prin traducere din literatura managerială este cuvântul şi noţiunea de „proiect”.   

Chiar şi unele cuvinte foarte noi, cum ar fi cel de ,,management,, din cauza aplicării goale a sensului său riscă să devină un cuvânt al noului limbaj de lemn ce se prefigurează la orizont.

10 - ACTIVITATE

Cuvântul activitate, aşa cum este utilizat în exemplul anterior, ţine loc de o întâlnire la care lumea prezentă s-a unit pentru a face împreună ceva ce ţine de sport, cultură, o binefacere, muncă obştească, dar care are ca numitor comun un merit al tuturor datorat unuia singur, cel care a organizat, a dirijat şi a susţinut totul şi care este şi naratorul ce menţionează despre activitatea care s-a petrecut.

11 - ORGANIZAȚIE

Teremenul organizaţie a căpătat prin utilizarea lui politică o cantitate de înţeles mai mare decât poate duce. Este o subdiviziune partinică care are o viaţă deja privită ca fiind tumultoasă, cu folos şi cu avântul necesar obţinerii scopurilor pragmatice, bine ascunse de cuvintele rostite în cadrul şedinţelor unui partid. Organizaţie este şi o stângere de oameni care vor să rezolve o problemă comună sau generală. Organizaţie are culoarea pricipală politică şi curpinde prin sugerarea înţelesului şi viaţa interioară a acesteia ca existând în primul rând şi apoi ca având un rost şi un rezultat.

12 - ORGANUL

Când se spune că a fost nevoie de organul de ordine se subînţelege că acel organ este vital, că are în spate o structură care îl susţine şi că este dreaptă orice faptă a acestuia.

Organul poate fi unul de control sau de ordine, sau de conducere, sau administrativ atunci când acesta supune prin deciziile sale o parte ceea ce fac mai mulţi oameni.

Totdeauna când se anunţă că vine organul sau că a venit organul, se face linişte şi lumea preferă să nu ajungă în nici un fel de contact sau de împrejurare cu acesta.

II. Cuvinte de lemn: moştenire, măsură, material, a precupeţi

II. Cuvinte de lemn: moştenire, măsură, material, a precupeţi

5 - MOŞTENIRE

Tot ce e rău, chiar şi aceste cuvinte, un fenomen nostim-trist al limbii, dar mai ales al gândirii actuale, devine o “moştenire a vechiului regim”. Numai că “moştenire” însuşi este un cuvânt al limbajului de lemn contemporan, aşezat de regulă lângă cuvintele “morman de fiare vechi” sau “vechi mentalităţi” expresii care au făcut carieră. Unele dintre aceste cuvinte s-au adaptat perfect noii epoci istorice, chiar cuvântul “epocă” este unul dintre ele. Sunt moşteniri orice metehne pe care nu le pot îndrepta conducătorii, unele vechi de sute de ani, altele de când lumea şi cele mai multe noi, acum inventate.

6 - MĂSURĂ

Termen cu posibilităţi largi, în cazul de faţă legat de “plan”, în “planul de măsuri”, îşi pierde tot farmecul, amintind de vechile metode de optimizare şi îmbunătăţire a producţiei. “Planul” a fost evitat mai nou prin folosirea cuvântului “program” sau “proiect”.
A lua măsuri, a aplica măsuri, are o credibilitate foarte mică, încă se scriu ,,Planuri de măsuri,, comandate de şefi, cu rubrici multe şi rânduri cât mai numeroase, dar aplicarea lor este dificilă, din lipsa unor trasee clare pentru informaţii şi din alte lipsuri de organizare...
Când un şef mare spune, în urma controlului, că “este necesară aplicarea unor măsuri urgente de remediere a situaţiei “, el încă nu s-a gândit la nimic concret tocmai pentru că există aceste formule frumoase de ascundere. Şi apoi, după o vreme, va spune că “au fost luate măsuri urmând să se vadă în timp efectul acestora”, când de fapt nu s-a făcut nimic, doar timpul rezolvând într-adevăr câte ceva prin inerţie sau uitare.

7- MATERIAL

Nu este vorba despre beton sau despre cărămidă, ci de o lucrare scrisă cu scopul unei aşa-zise munci în domeniul ideilor. A prelucra acest ,,material,, înseamnă nu a-l amesteca, strunji sau modela, ci a-l citi şi comenta cu cei mai proşti sau mai nepregătiţi. Sunt şi legi scrise în care se foloseşte termenul de material cu acest înţeles vechi, cel de documentaţie sau de text scris. Uneori se aude: ,,Am scris un material foarte interesant despre ...”. Adică, acel om a spus ca a scris un text, un eseu, cum se spune acum, despre acea temă.

8- A PRECUPEŢI

Folosit de regulă prin “a nu precupeţi”, se referă la a aloca toate forţele şi posibilităţile pentru atingerea unui scop, socotit de regulă nobil. Este un verb de promisiune sau de laudă ulterioară, care exagerează efortul depus, pentru a-l scoate în evidenţă. Folosit pentru a aprecia nişte oameni oneşti, care s-au chinuit de fapt să facă ceva, detaşează pe cel ce vorbeşte, el luând meritul respectiv,  pentru că a ştiut să îi determine, să îi motiveze. Şi expresia ,,ne vom zbate,, sau ,,ne-am zbătut,, este în aceeaşi familie cu ideea de a lupta cu folos, spusă de un conducător şmecher şi demagog. 

I. Cuvinte de lemn: implicare, mobilizare, mentalitate, manifestare

Prefaţă:

Ar fi folositor un dicţionar al cuvintelor româneşti de ,,lemn”?

Ce însemnă ca un cuvânt să fie unul de ,,lemn”?

Adică un cuvânt care a suferit în trecutul recent, care a acumulat în muzica lui, a înregistrat o stare, dintre multele stări de atunci, specifică situaţiei socieţăţii.

Cu ce anume s-au putut molipsi aceste cuvinte? Cu idei de genul: fals, demagogie, artificial, slugărnicie, ascundere, incultură, incompetenţă, servilism şi alte astfel de tare sociale, care sunt perpetuate, în mod firesc, şi acum. 

Acest minidicţionar  nu este alcătuit pentru a proscrie în limbă o sumă de cuvinte nevinovate, nici pentru a da în vileag minţile celor ce le folosesc, ascunzându-se, ci pentru a constitui un fel de document istoric al ligvisticii, care vorbeşte despre sensul traumatizat al unor cuvinte sau expresii.  

I. Cuvinte de lemn: implicare, mobilizare, mentalitate, manifestare

1 - IMPLICARE

Implicare este un termen vechi, legat de regulă de cuvântul “acţiune”, de pildă “ne vom implica în toate acţiunile menite să...” A implica are sensul căpătat de intrare în horă, dar cu un sentiment, cu pasiune, cu patos, ceea ce naşte o contradicţie pentru că de regulă ideea face referire la un şef care se apleacă formal asupra celor mici, care trebăluiesc în cinstea numelui sau şi îl ajută vrând – nevrând, să avanseze.
Cine declară că se implică sau că se va implica în ceva, spune de fapt că va fi de acum şi mai nemilos şi mai nepăsător cu subalternii şi munca acestora, în scopul atingerii obiectivului comun. Când spune în loc de “mă voi implica” -”ne vom implica” atunci minte din capul locului, gândindu-se că nu va face nimic.

2 - MOBILIZARE

“Să ne mobilizăm!” Aşa încep îndemnurile la treabă, dar nu treaba în care să muncească cel ce spune, ci ceilalţi, aflaţi sub oblăduirea lui. Adică să adunăm toate forţele posibile şi chiar mai mult, dar şi cu o convingere patriotică “demnă de laudă”. Lauda este răsplata mobilizării celor care se mobilizează, ori răsplata înseamnă întâi bani? În locul lui “să ne mobilizăm” care înseamnă de fapt debandadă, cel în cauză ar trebui să spună concret fiecăruia ce are de făcut, cui se va adresa pentru fiecare dintre probleme şi tot ceea ce  trebuia să se ştie, adică să organizeze. Mobilizare înseamnă situaţie de criză, de război şi nu de muncă. Orice activitate neorganizată este în această situaţie.

3 - MENTALITATE

Termen onest, luat singur, dar care a ajuns să ascundă o grămadă de mizerii ale minţii celorlalţi, despre care vorbeşte cu superioritate mascată emitentul. Mentalitate acum, înseamnă prostie la a doua mână. Nu se mai spune despre mintea poporului că e joasă, dar multă - “proşti, da mulţi”, ci despre o „anume mentalitate” care face ca treaba să nu meargă. Hoţia se datorează mentalităţii, ca şi corupţia şi alte jocuri perverse ale societăţii. Votul nu funcţionează pentru că sunt în joc nişte mentalităţi.

4 - MANIFESTARE

Cuvântul “manifestare” se zbate săracul între era veche şi era nouă, el nu mai poate fi suportat ca termen desemnând o acţiune organizată de orice fel, ci doar cu sens de rezultat al unui gând, al unei stări de boală, exemplu: “se manifestă de obicei”. Totuşi numeroşi vorbitori oficiali îl întrebuinţează dintr-un reflex îndelung exersat.
Face pereche cu alte cuvinte, formând expresii, mai ales în legătură cu “prilej”: “Manifestările prilejuite de cea de a zecea aniversare a ….”  sau legat de “ocazia” : “cu ocazia manifestărilor prilejuite de “
“Manifestările culturale” este o altă forma de ravagiu a acestui cuvânt, orice eveniment cât de cât, devine iarăşi ,,manifestare culturală,, sau “manifestare organizată sub egida”. Trebuie să ne ferim permanent şi de cuvântul “egida”, care are la rândul său o familie numeroasă de termeni cu sunet de lemn.

Cuvântul ,,grevă”

Cuvântul ,,grevă”

În mod paradoxal originea în limba franceză a acestui cuvânt vine de la o situaţie oarecum opusă înţelesului iniţial.

Piaţa Greve, astăzi denumită Piaţa primăriei din Paris, era în Evul mediu locul unde se aplicau pedepsele capitale, loc unde a tronat mult timp spânzurătoarea oraşului. Tot aici a fost folosită ghilotina pentru prima oară, în anul 1792.

Locul era situat pe malul Senei şi era amenajat ca port prin îndesarea malului cu pietriş şi nisip, sens păstrat în variata a grevá, cu accentul pe a-ul final, adică a împovăra (cu cheltuieli, ipoteci, cu multe misiuni), grever, a greva, sinonim în franceză cu a încărca, a acoperi, a strivi. În apropiere s-a constituit  şi piaţa de mărfuri, cereale, făină, zahăr, lemn, cărbune, vin, fân, etc. locul devenind centrul oraşului.

Cu timpul, în această piaţă, toţi cei ce nu aveau de lucru veneau dimineaţa şi aşteptau o ofertă pentru acea zi de lucru, fapt cunoscut şi de către ofertanţi.

Pentru că aici se oferea munca la un preţ convenabil, mai târziu era locul unde veneau lucrătorii pentru a stăvili tendinţa ofertanţilor de a accepta preţuri scăzute ale zilei de lucru, fapt ce dăuna acestora, semănând ca şi fenomen cu ceea ce se cheamă astăzi, a se sparge o grevă.

A urmat ca aici să se petreacă întruniri şi adunări publice, demonstraţii.

Şi pe acest mers al sensurilor s-a ajuns ca să se spună ,,grevă” încetării colective şi voluntare a muncii pentru a se obţine revendicări.

Literatura online- are sau nu perspectivă?

    Literatura online- are sau nu perspectivă?

Interviu realizat de Cenaclul Lira21, prin administratorul Cristina Ştefan şi Editura ARTBOOK, întrebarile vă sunt adresate de editură prin Alexandra Ştefan, master în RP şi comunicare. Interviul se va publica în reviste partenere.
Acest interviu este menit introducerii unui capitol nou în literatura română, mai mult sau mai puţin recunoscut de teoreticienii de azi, Literatura online.

Intervievat : Cornel Mărginean

1.    Ce înseamnă pentru dumneavoastră literatura online? Cum aţi descrie în cateva cuvinte aceasta formă de exprimare artistică din mediul virtual?

Cuvântul ,,online,,. Eu nu sunt convins că este prezent oficial în dicţionarul limbii. Adică ,,în – linie,, cum înţelegem noi. Discrepanţa aceasta: ,,literatura în-linie,, adică ,,în direct,, precum o - transmisie la teve-, ca să folosesc o altă astfel de descoperire şi apoi prescurtare ingenioasă, este încă neclară şi neaşezată în interioarele noastre umane, firave şi sufleteşti. Literatura online este, cred, o metodă de trimitere si de primire rapidă, instantanee chiar, a rândurilor noastre scrise, dar nu cu amprentă asupra fundalului sensibilităţii presupuse de literatură, ca şi categorie artistică. Adică popor, limbă, sufletul colectiv şi limba colectivă alipită acestui suflet, devenită acea literatură despre care mă întrebaţi. Şi acum vine ideea virtualului, adică o singurătate care înconjoară fiecare scriitor/cititor, o carapace. Este exprimarea artistică dintr-o carapace benefică sau nu? Greu de spus. Aş dori să fie, dar nu am o idee despre ce va deveni în viitor această carapace a virtualului. Este temătoare ideea de virtual, pentru cine încearcă să o înţeleagă. Acum, în faza primitivă, pare benefică ca şi metodă de alinare a unei lipse, într-un fond greu de definit : psihologic, comunicativ, singuratic, de refugiu, de bucurie a unei împărtăşiri, de nevoia a fi prezent între ceilalţi, de recunoaştere, de formare şi creştere, de aflare în treabă, de alungare a plictisului, de câte şi mai câte…, Vor fi ştiinţe şi profesionişti în viitor, despre toate acestea, aşa cum spuneţi că va fi folosit şi acest interviu. Însă sufletul omului se dezvoltă mult mai încet, nici măcar epoca de hârtie nu este însuşită cum trebuie de acest suflet.

2.    O poziţionati diferit faţă de literatura tipărită? De ce?

Nu sunt diferenţe mari între una şi alta. Tehnic şi direct vorbind. Am scris rândurile iar tu le citeşti. Gata. O fi ăsta drumul? Câteva apăsări pe nişte taste şi: eu am zis-o, tu ai auzit-o. S-a împlinit oare ceva? Sau există o scârţîială, undeva, în acest mecanism prea uşor inventat. Ar spune cineva că este prea simplu. Acest gratis are un ascunziş.

Mersul la librărie, însă, căutatul, alesul şi cumpărarea unei cărţi era şi este o validare necesară. Dacă faci aceşti paşi, atunci sacrifici acele trepte ale scării, la capatul căreia se află bucuria ta. Este acest salt necesar, pentru a dori? Este la fel dorinţei pentru o femeie sau pentru un bărbat, să mă exprim bilateral. Ce ar fi dacă am avea totul fără un sacrificiu. Am pierde orice bucurie şi orice dorinţă de a avea o bucurie. Poate mă înşel, dar abandonul unei clădiri (librăria), aflate la o distanţă, al unor rafturi lângă care se trăieşte o stare de curiozitate vie şi al unor corpuri efective, pe care le strângi emoţionant uneori, în mâini, numite cărţi, este un act uman neexersat încă destul în istorie. De aceea o discuţie este necesară. Tehnica singură, prin dezvoltare excesivă, este cea care a împins aici literatura şi nu o literatură dezvoltată şi de o calitate nemaivăzută a necesitat o comunicare rapidă şi lesnicioasă a conţinuturilor sale. Acest lucru dă de gândit. Dar nu numai relativ la literatură.

3. Este literatura online independentă? Sau are nevoie de un suport tipărit pentru a avea o valoare mai mare?

Nu cred că suportul material are această menire de a mări valorea cărţii. În altă parte este, cred, dificultatea. Suportul material al unei cărţi, face paralelul cu suportul material al omului, cu chiar carnea şi oasele sale. Virtualizarea are limite şi ea. Ce ar fi să mai virtualizăm, în afara banilor, a comerţului, a cercetării şi comunicării tehnice şi ştiinţifice şi a artelor în general, a odihnei şi distracţiei şi a jocurilor, mâncatul nostru, baia, sexul (care are această tentă) şi apoi chiar şi forma şi constituenţa noastră corporală, ca în filmele SF? Aici este şi problema cărţii din hârtie. Ea ţine de aceste idei. Spun asta, pentru cei care iubesc aceste obiecte uimitoare, numite cărţi. Pentru ceilalţi oricum nu contează nimic din ceea ce dezbateţi cu acest interviu.

4.    Ce v-a oferit literatura online până acum? ( În sensul împlinirilor, al realizarilor şi al satisfacţiilor intelectuale)

Am publicat în mediul virtual, pe saituri de literatură din 2002 până astăzi, multe texte. Este dificil de spus dacă este vorba despre realizări, împliniri şi satisfacţii intelectuale. Este vorba despre o prezenţă facilitată de condiţiile tehnice generale ale interentului..

Am văzut poeţi buni la suflet, trişti, veseli, bonomi şi sensibili dar şi poeţi răi, duri, cârcotaşi şi nepăsători. Ceea ce este obiectiv de spus, este că am asistat la multe dispute, certuri şi subiectivităţi pe aceste saituri de literatură. Ascunşi de această virtualitate, unii îşi descarcă răutatea, frustările şi lipsa valorii iar alţii suferă şi se ascund şi mai şi în ei însuşi. Evident că aceste saituri au partea lor bună, de ateliere de creaţie, de formare şi rodare a exerciţiului limbii şi ideilor. Am văzut, însă, cum generaţii întregi de poeţi sau prozatori au intrat şi apoi au ieşit, supăraţi sau răzvrătiţi sau nepăsători, căutând alte saituri în care să se arate lumii. Nu este acum zonă socială care să nu se adune pe saituri, de la flori, grădinărit, acvaristică, pescuit, apicultură şi o mare mare mare sumedenie de pasiuni şi preocupări. Dar peste tot predomină o idee urâtă, cea a dificultăţii de a se comunica într-o armonie firească, aparent umană. Administratorii de astfel de saituri sunt nevoiţi să impună reguli şi să excomunice adesea din membrii sau să îi retrogradeze, etc, ceea ce, de multe ori, intră în nonsens cu ideile generale ale acelei preocupări, specifice saitului respectiv. Pot fi fi poeţi răi şi certăreţi? Vă întreb. Oare ce farmec mai are poezia, în sinea ei cea mai sine, scrisă de către poeţi răi şi certăreţi? Virtualul nu poate rezolva această problemă, cea a omului social cu instinctele lui fireşti şi nu prea literare, legate precum tinichiaua de coada câinelui.

În cei 11 ani de publicări în virtual, am încercat să nu mă amestec niciodată în ceva care nu ţine de literatură şi să nu alunec în ceea ce am descris mai sus.

Da, am avut mult de câştigat şi în multe direcţii. Calea online, este o şcoală care, cu bune şi cu rele, merită străbătută. Am adunat aceste scrieri publicate în aceşti ani în spaţiul virtual, până acum, în două cărţi, ambele publicate la Cluj, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cartea ,,Eseuri despre înţeles,, în anul 2010 şi cartea ,, Originile energiei - trei întrebări despre energie,, în anul 2013.

Vedeţi! Eu consider, din punctul de vedere conservator, dar totuşi fundamentat într-un fel, ca şi împlinire o aşezare pe hârtie a celor două cărţi scrise. Nu pot lua în seamă existenţa în neantul interentului a fişierelor mele cu aceste texte. De ce oare? Poate că o nouă generaţie va fi mulţumită să posteze doar textele şi să le privescă pe ecran. Este o nouă mentalitate. Se inventează acum ,,cărţi,, electronice cu ecrane aproapiate de consistenţa hârtiei capabile sa stocheze mii de cărţi. Se vor salva astfel copacii padurilor. Este un lucru bun. Nimeni nu poate opri caruselul dezvoltării lumii pe motive oricât de valoroase ar părea ele. Doar lumea se opreşte, ea singură.

5. 5.    Ce influenţă a avut Cenaclul Literar Online Lira 21 asupra eului dumneavoastra creator, asupra tehnicilor de creatie si a traseului literar pe care îl urmaţi?dacă sunteţi membru activ în Cenaclul literar online Lira21

 Eu în acest moment doar doresc să devin un membru la acestui cenaclu, la invitaţia pe care mi-aţi făcut-o. Poate în viitor să vă pot răspunde la o astfel de întrebare.

6. Cum vedeţi literatura online în viitor? Credeţi că va suferi schimbări, caderi sau o influenţă din ce în ce mai mare în rândurile scriitorilor şi cititorilor? 

Este dificil de spus ce va fi. Există o relaxare intelectuală generală. Exemplul dat de politicieni asupra abandonării valorii umane, se va răsfrânge în tot ce ţine de societate. Nu ştiu ce va fi. Literatura online, ca şi orice fel de artă, nu are girul valorii, decât într-o măsură limitată de condiţiile de viaţă ale participanţilor. Sunt multe de spus, analitic şi organic, legat de ce anume poate fi sau nu pote fi, şi cum, de sorginte online în viitor în literatură. Dar influenţa este deocamdată mai mult promiţătoare şi mai puţin semnificativă. Instrumentul tehnic va fi din ce în ce mai perfecţionat, pentru că este fabricat pe banii unor firme mondiale, adică cel ce oferă comunicarea on-line, dar conţinutul acestei literaturi va evolua pe o cale ce nu ţine nici de on-line şi nici de cartea tipărită. Se crede, că poate însuşi mentalităţile şi gândirea omului vor lua o turnură determinată de ,,fenomenul online,,. Nu ştiu. Calea dezvoltării interioare a ceva uman, cum este literatura, este pe bună dreptate, cea dintre minte şi inimă. Această idee este descrisă de însuşi Dalai Lama. Eu o aplic acum viitorului literaturii. Îmi cer scuze că nu mă refer strict la literatura on-line. Dar este ca si cum aş vrea să ajung acasă dar nu atât de mult să ajung acasă ci cu ce vehicul să o fac. De aceea nu pot nuanţa, la cererea dumneavoastră această idee, pentru că nu cred ca ea permite o astfel de nuanţare.

Cu stimă, le doresc toate cele bune celor din Cenaclul Lira 21 şi doamnei Cristina Ştefan, o inimoasă şi sinceră prietenă a mea. 

Cea mai lungă zi : 21. iunie. 2013

,,Acea ţară doar se joacă” Sinergia, cadenţă metafizică a lucrului bine făcut dar şi victima sigură a politizării

,,Acea ţară doar se joacă”

Sinergia, cadenţă metafizică a lucrului bine făcut dar şi victima sigură a politizării

Se vorbeşte în orice profesie despre calitatea de a fi sau nu un bun profesionist. Cel mai clar criteriu al aprecierii este cel al rezultatului. Sunt însă puţine profesii în care oamenii nu au necesare şi trepte ale comunicării, formând echipe, grupe, colective, intreprinderi, companii, direcţii, ministere, etc. Acestea au alături de rezultatul individual, al fiecărui angajat şi un rezultat global. Obiceiul conducătorilor buni de a aprecia un om, în sensul de a-şi aplica cunoştinţele cât mai competent, nu este însă legat doar de rezultatul muncii lui directe ci şi de cel al circumstanţei profesionale de a lucra singur sau de a lucra într-o echipă. Fac această apreciere, privind ,,sinergia” ce se autocrează sau nu în cadrul acelei echipe, grupe… cu plecare de la fiecare membru al acelei echipe, grupe…. Pentru a accepta existenţa sinergiei, adică a acelei energii a grupului, şi pentru a putea iniţia şi a detecta prezenţa acestui fenomen miraculos este necesar ca acel conducător să fie la rândul său un bun profesionist în acel domeniu. Acest gen de apreciere nu este întâmplător pentru că izvorul unei productivităţi reale a muncii constă în existenţa acestui mecanism, aproape metafizic, ce se instaurează în sistemul creat de cei ce îl formează.

A lucra bine într-o echipă nu are limita de măsurare doar în amabilitate, sociabilitate, comunicare, bun şimţ, corectitudine, respect, ajutorare şi o seamă de astfel de calităţi umane care, fără îndoială, au o mare importanţă. Mai există o automăsurare a calităţilor profesionale pe care o dă capacitatea de includere sinergică în grupul de profesionişti care fac o muncă împreună. Acest mister al naturii, sinergia, presupune că, din punct de vedere uman dar mai ales profesional, persoanele participante să formeze un tot care să funcţionaze singur, să funcţioneze ca şi de la sine, cu un rezultat mai mare şi mai bun decât suma rezultatelor individuale ale fiecărui membru. Este precum o orchestră muzicală ce este sincronizată şi armonizată astfel încât melodia rezultată să sune mai frumos, mai plăcut, decât oricare dintre instrumentele care o compun.

Îmi mintesc de vremea când, tânăr fiind, din cauza apartenenţei la o familie numeroasă,  în vacanţe lucram în diferite echipe de constructori şi am trecut prin toate etapele de lucru, de la cea de ajutor necalificat până aproape la cea de meşter, însuşindu-mi la un nivel cât mai intim tehnic, mai multe meserii, zidar, tencuitor, finisor, zugrav, faianţar, dulgher, fierar betonist, mozaicar. Spun ,,aproape la cea de meşter” pentru că profesia mea finală s-a dovedit a fi una ,,aproape abstractă”, aceea de energetician în producerea de energie electrică de mare putere. În fiecare echipă în care am lucrat am simţit organic, ceea ce se numeşte sinergie, acel tempou, acel sincronism armonic ce împingea echipa spre rezultate care păreau de neatins la începerea lucrării. Repartizarea sarcinilor se făcea aparent automat, pregătirea sculelor şi a lucrării, prevederea necesităţilor viitoare, trasarea căilor de urmat, al drumului critic, aplicarea prevederilor planului tehnic, întărirea unui punct întârziat, aprovizionarea cu cele necesare, prepararea igredientelor, probele înaintea aplicării, aşteptarea activă a unei faze ce necesita astfel de timpi, verificarea calităţii erau etape ce se derulau singure, într-un mod care întotdeauna mă uimea şi mă încânta. Am resimţit aceste stări uneori, când mai târziu am condus activităţi mult mai mari, ca cele ale exploatării sau reparării unor blocuri energetice din poziţia de şef de secţie sau din cea de director tehnic. Evident că un rol important, ca şi cel al dirijorului într-o orchestră, îl avea meşterul. Acesta imprima şi stabilea prin toate calităţile lui, umane şi profesionale, cadenţa lucrului bine făcut. Doar după câteva ore de muncă un meşter era capabil să măsoare calităţile fiecărui membru al echipei pe baza capacităţii lui sinergice de a se încadra sau nu în ritmul de muncă la nivelul de calitate cerut. La sfârşitul programului meşterul spunea fiecăruia dacă mai vine sau nu mai vine a doua zi la muncă neuitând să îi laude pe cei ce rămâneau. El avea un obiectiv pe care trebuia să îl atingă, avea nevoie de plusvaloare. ,,El nu se juca”. 

Politizarea este acea punere pe posturi de ,,dirijori”, în diverse profesii a unor oameni care pot avea, fără îndoială, calităţi umane deosebite, însă nu au ajuns la cunoaşterea ,,partiturii” mai bine ca oricine din acea orchestră, respectiv echipă, grupă, colectiv, intreprindere, companie, minister. Aceştia nu vor putea aduce acel sistem uman în punctul în care ,,natura singură” să creeze sinergia cea aducătoare a calităţii, a acelui lucru bine făcut. Tristeţea constă în faptul că majoritatea celor ce se îndreaptă spre politică nu au cunoscut în viaţa lor momente de a se integra într-o astfel de horă a sinergiei muncii. Ei pot fi oameni de treabă, oameni de bună credinţă, amabili, buni camarazi, dornici de muncă dar nu pot ,,invoca acest zeu al sinergiei” pentru sistemele pe care le conduc. Este de necrezut pentru politicieni că acest fenomen natural, aflat deasupra oamenilor, chiar există şi chiar are efect şi chiar aduce calitate şi cantitate, stând la baza productivităţilor mari şi al succesului oricărei activităţi umane de grup. Clasa politică nu trebuie să îşi asume conducerea nemijlocită a activităţilor ţării de la cel mai înalt până la cel mai mic nivel ci trebuie să îşi asume găsirea acelor ,,dirijori” capabili să conducă sinergic şi să îi aşeze în fruntea activităţilor ţării de la cel mai înalt până la cel mai mic nivel. Este singura cale de aducere a plusvalorii, de aducere a dezvoltării. Fără aportul sinergiei în orice sistem social de muncă nu se obţine nici un rezultat, fără a mai fi vorba de o performanţă. Nefăcând aceasta, într-un sistem politizat, într-o ţară politizată, chiar dacă se munceşte din greu şi din zori până în noapte, rezultatele cele aşteptate nu se vor arăta vreodată. ,,Acea ţară doar se joacă”.

Apostolul Petru este încă om pentru că încă nu a plâns

Apostolul Petru este încă om pentru că încă nu a plâns

Unul dintre pasajele biblice ale Noului Testament ce uimeşte prin conţinutul său aparent firesc, prin sinceritatea omenească, este cel al promisiunii neţinute de apostoli, în special cea a apostolului Petru, de a nu îl părăsi pe Isus, chiar cu preţul vieţii. Declaraţia avea în faptul de a fi vorbită, sâmburele gratuitului exces uman. O astfel de declaraţie făţisă a unui devotament total, a unei devoţiuni, este firească?

Fuga apostolilor atunci când Isus este prins, abandonarea datorată fricii şi a instinctului de conservare va deveni ulterior un motiv temeinic de a lupta spiritual şi de a o învinge atunci când vor fi prigoniţi. Regretul tardiv al trădării salvează mai mult personalitatea apostolilor decât o face tăcerea prevăzătoare faţă de falsul unei declaraţii făţişe de devoţiune, abandonate apoi.

Somnolenţa apostolilor, în vreme ce Isus era cuprins de o mare tristeţe, este parcă anume venită să îi aducă mai multă singurătate. Este în firea omului să se teamă iar lumea blândeţii pe care a arătat-o Isus apostolilor nu i-a pregătit pe aceştia pentru o ferocitate eroică şi pentru o agresivitate menită să îl apere în faţa unor eventuali vrăşmaşi fizici. Probabil că oamenii devotaţi unuia ca Baraba ar fi procedat cu fermitate şi duritate, apărându-şi idolul. Aici se ascunde un paradox al învăţăturii lui Isus, în contrastul dintre blândeţea spirituală permanentă pe care a transmis-o şi surpriza urâtă a realităţii înconjurătoare. Era ceea ce dorea Isus să alăture în lume, fiind esenţialul credinţei pe care a transmis-o semenilor. Comportamentul apostolilor era o consecinţă indirectă a blândeţii, a neputinţei acestei blândeţi sau era o uitare a Învăţătorului lor în favoarea salvării propriilor vieţi?

Ce puteau face apostolii pentru a se comporta în acord cu credinţa lor? Ar fi trebuit să rămână lângă Isus? Să fie şi ei prinşi şi legaţi, duşi împreună cu Isus pe drumul spre cruce? Pentru autorităţi în acel moment apostolii nu reprezentau un pericol şi nu erau un pericol. Ei erau încă acei oameni neputincioşi, obişnuiţi, pe care îi descriu evangheliile. Şi voiau doar să se salveze omeneşte. În vreme ce Isus nu voia să se salveze în acel mod, uman, cel al fugii pentru că nu era om. Era Omul-Isus. Abea după ce au rămas singuri pe pământ apostolii au urmat să procedeze la fel, să nu aleagă calea de a fugi pentru a se salva din faţa prigonitorilor. Ce s-ar fi petrecut în istoria lumii dacă apostolii ar fi fugit şi s-ar fi ascuns în munţi pentru tot restul vieţii lor?

Petru nu a crezut în limitele pe care le avea Isus faţă de cei ce au venit să îl prindă. Acesta credea în forţele divine pe care Isus nu dorea să le folosescă în apărarea sa şi aceasta pentru a împlini cuvintele proorocilor. Înţelegând prin plânsul său cu amar, după ce se lepăda-se în acea noapte de trei ori, aşa cum îi prezisese de seara Isus, Petru nu mai este la fel de uman. Abia în urma acelui plâns Petru devine din om-elev-ucenic un om-apostol.