Un poet şi o suită de surprize

Un poet şi o suită de surprize

Fostul meu coleg de armată şi de facultate, Radi Codruţ, din Comarnic, despre care nu mai ştiam nimic de multă vreme, şi-a lansat de curând a şasea carte de poezii. Telefonul pe care l-am primit de la un număr necunoscut a fost reîntâlnirea cu el. Aflase numărul de la scritorul Dănuţ Ungureanu, un prieten apropiat, acesta fiind prezent la Sinaia cu ocazia lansării.

Am primit apoi, prin poştă, 5 (cinci) volume de versuri. Primul volum ,,Răspântia zeilor” 2002 este dedicat amintirii tatălui său dar şi unui regretat unchi de-al meu, George Mărgineanu, care a trăit la Breaza cea mai mare parte a vieţii. Relaţia apropiată dintre unchiul meu şi poetul Codruţ Radi a fost o veste prin care mi l-am amintit pe unchiul meu şi preocupările lui intense pentru enciclopedism şi lectură filozofică.

Şi o altă surpriză, a fost aceea să aflu că inginerul Radi Codruţ a devenit librar încă din anul 1992 şi că deţine o librărie, denumită Flower Power, în staţiunea Sinaia, de pe urma căreia şi duce traiul.

Am trecut prin lectură volumele de versuri, de dimensiuni mai mici, obişnuite pentru cărţile actuale de versuri, pe alocuri cu insistenţă, în altele cu visare sau voiajor, sau cu atenţie, pentru a-mi reaminti pe tânărul pe care îl cunoscusem acum aproape 40 de ani : ,,Răspântia zeilor” 2002, ,,Autoportret metafizic”, 2002, ,,Dincolo de a fi” 2008, ,,Porţi de...vreme închise” 2013, ,,În..treimea ocultă” 2014.

Fotografiile de pe coperţi, în care fostul meu coleg postează o barbă impunătoare, ce aminteşte de cea a lui Nicolae Iorga, previn supra unei presupuse gravităţi a ideilor ascunse printre rândurile din cărţi, gravitate într-un plăcut şi salvator contrast cu vioiciunea şi sinceritatea, bunătatea glasului celui de la telefon.

Pe parcursul anilor colegul meu, poetul, îşi cizelează continuu stilul, scriitura, căutările lui, experimente de stil, vers alb, vers alb aşezat în scară, spiralat, învăluit cu ideea, vers cu rimă, vers cu proprii şi personale neologisme, aduse din condeiul solicitat de ritm, idee sau sunet intern, apoi haiku asamblat în triade paginale, toate sub o anume tristeţe şi un devotament pentru un tărâm poetic dus spre straniu, aproape spre insolit.

Cred că în sufletul lui există o cale bine ascunsă pe care se scoboară prin peşteri neştiute nici chiar de el, pentru a găsi locul de a se aşterne singur pentru a trăi şi a scrie poezie. Altfel nu pot să-mi explic nevoia de tendinţă generală spre un Eclesiast impersonal, spre o supraseriozitate, neclintită nici măcar de ideea ironiei sau cea a isteţimii uşoare, care să salte versurile spre mintea vie a cititorului.

Este pentru mine surpriza cea mai surpriză, să-l cunosc pe Radi Codruţ printr-un să-l re-cunosc nou, prin poeziile sale. Îmi vine să zic despre un teribilism literar, dar nu cred asta din cauza consecvenţei de a scrie în acelaşi aproximativ registru de 12 ani încoace. Ce sursă, muză, îl inspiră?, ce ,,fântâni” are el în suflet? cum zicea Haşdeu izvoarelor de inspiraţie, de are nevoie de atâta aşa spusă ,,deşertăciune,, - nu ştiu.

Înţelegerea poeziei prin partea sa filozofică, de fond, atribuită unei realităţi insensibile la sentimente simple, normale, la banalul ce nu poate fi zugravit grav, prin cuvinte obuz, de artilerie antiaeriană.

Prietenul meu este un colecţionar de cuvinte grele, cu densitate poetică mare, care îl ajută să se ducă prin zone metafizice, echipat ca un scafandru de mare adâncime. Am luat şi eu o trestie în gură, prin care să respir, de sub apa groasă a poeziilor. Este o valoare diferită a acestor poezii faţă de valoarea presupusă a poeziilor ce se scriu acum, pe care eu nu o pot cântări uşor. De aceea închei prin a mă înclina în faţa acestor volume de versuri care îşi aşteaptă viitorul şi deschiderea spre lumea lor deosebită şi îi doresc prietenului meu cale lungă şi adâncă, la fel celei de până acum, în poezie.