De când este lumea
lume, lucrurile par a fi mers într-o continuă derivă.
În orice etapă istorică senzaţia medie a oamenilor a fost aceea
a decăderii şi a unei regresii.
De pe vremea lui Buda, a lui Confucius, a lui Socrate şi aşa
mai departe, până astăzi, toate scrierile, inclusiv Biblia, vorbesc despre o
permanentă inadecvare morală şi o decădere a societăţii omului. Orice om ce a
lăsat scrisă o impresie asupra societăţii în care a trăit şi-a exprimat
dezacordul asupra mersului lumii, resimţit ca dezarmonizant şi negativ.
Şi totuşi, în aceste condiţii autentice, resimţite
şi actualmente la fel de negativ, s-a produs un anumit fel de progres al lumii,
al lucrurilor.
Este oare acest
progres global, ce pare contestabil pe fiecare tronson istoric, luat în parte,
un progres consistent şi real, sau nu?
În realitate
mersul lumii este cel a racului, adică mersul cu spatele. Şi racul, ca şi orice
specie, se dezvoltă, chiar dacă mersul lui pare a fi inversat.
Nu este
convenabil ca măreţia unei lumi, ca cea a omului, să fie descrisă aşa.
Acceptul poate fi,
oare, o bună soluţie ?
Senzaţia stării
de derivă, este a fiecărui om. Dar nimeni nu ştie, doar presupune, despre starea sistemului unei lumi. Nu poate
exista un om - sistem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu