Viaţa de apoi
,,- După atâţia ani de studiu, ai reuşit să îţi faci o idee despre cum va fi sau nu va fi, despre ce va fi, şi dacă există viaţă de apoi?” ; ,,- O să vorbim în bibliotecă pe tema asta! Bine?” ; ,,-Revin la întrebarea din livadă, aţi promis să expuneţi ideile sau concluziile despre viaţa de apoi.” ; ,,-Papa de la Roma a spus că nu există purgatoriu şi nici rai în formă fizică, materială. Acestea există numai intelectual. Pentru mine purgatoriul şi raiul sunt mereu acum şi aici pe pământ. Aici e raiul! Ăsta este raiul!” ; (pauză) ,,- Viaţa de apoi este de fapt înainte. Este viaţa de dinainte! Pentru că înălţarea spiritului nostru se petrece în timp ce noi trăim şi nu după ce noi murim. Sau nu se mai înalţă deloc. Atât Isus cât şi mama lui Isus, Maria, sunt exemple fundamentale în acest sens. Urcarea lor la cer nu a fost posibilă decât prin urcarea anterioară a faptelor pe care le-au avut pe pământ. Post urcarea noastră la cer nu are cum să fie posibilă. Aşadar, chiar în acest moment, în vreme ce noi discutăm, ne trăim simultan şi viaţa de apoi, cea despre care este pusă întrebarea.” ; (pauză) ,,Pe o axă a viitorului celor care sunt în viaţă li se proiectează un fel de prelungire iluzorie şi imaginară a timpului, pe care oamenii preferă să o numească ,,viaţă de apoi”. Dar nu numai atât. Ei îi dau şi atributele veşniciei şi îi mai adaugă şi o înviere în trup, la căpătul paradoxal al acestei vieţi socotite nemărgininte. Este oarecum imposibil să fie divizată veşnicia întreagă, între cea de înainte cu cea de după viaţa de apoi. Aşa sunt de temători de moarte oamenii încât visează. Atât de mult îşi doresc să trăiască fiecare de-a pururi, încât îşi fabrică prin toate mijloacele nemurirea.” ,,-Dar virtuţile drepţilor nu trebuiesc răsplătite, în acord, sau în dezacord, cu faptele rele ale celor netrebnici?” ; ,,Da. Se răsplătesc tot aici pe pământ şi tot în prezentul nostru. Cel de acum. Unii fug în trecut. Alţii alergă spre viitor, aşa cum deja o face lumea de astăzi! Dar singurul lucru sigur pentru toţi este prezentul. De aceea, spun, viaţa veşnică este veşnică dar este şi prezentă. Iar răsplata dreptului, a celui drept, este o răsplată promisă dar şi prezentă. Ori vezi lucrurile astea şi le înţelegi, ori eşti miop şi ţi se par îndepărtate ca nişte promisiuni despre care eşti convins că nu se vor îndeplini, dar care îţi plac pentru că sunt frumoase.” ; ,,-Dar cum putem noi să ne bucurăm de viaţa de apoi? Dacă este trăită odată cu viaţa de acum?” ; ,,- Oricât ai căuta o soluţie la astfel de probleme, în orice simţ al omului, raţional sau nu, instinctual sau nu, vital sau nu, ritual sau nu, nu vei găsi! De aceea susţin că omului îi este oferită această fericire sigură şi palpabilă prin cunoaştere. Nici o hrană sau băutură, răsfăţ, mângâiere de carne de femeie sau de bărbat, odihnă sau bogăţie nemăsurată ori puteri mari, absolute chiar, nu îi pot da omului pacea şi bucuria veşniciei! Singura cale a omului rămâne în mintea sa, în cugetul său, acea cale a înţelepciunii câştigate prin cunoaştere. Care ţine desigur, nu doar de citirea cărţilor sau de dialogul frumos cu cei învăţaţi ci şi de bucuria reală a tuturor artelor pe care le are omul la îndemână. În toate artele, ce face omul? Află ceva cu cugetul său! Toate cele enumerate mai sus, le au şi celelalte vieţuitoare, animalele. Doar cugetul omului îi poate da acestuia ceva mai mult. La îndemâna tuturor sunt problemele vieţii şi durerea diversificată. Plăcerile, cele pe care le fixează societatea acum şi din totdeauna fericirii, sunt nişte pălăvrăgeli, valabile exact câteva minute. Doar atât! Oamenii merg la psiholog sau la duhovnic, dorind să nu li se cunoască durerile şi să încerce să le vindece doar prin înţelegerea lor. Dacă nu reuşesc, merg la psihatru să primească o porţie de drog adormitor, pentru a nu se desmetici bine. Nici unul nu se poate vindeca singur, în convingerea că se va bucura doar cândva de viaţa de apoi.” ; ,,Şi totuşi, cum vom şti că suntem sau că nu suntem în viața asta sau în viața de apoi?” ; ,,Nu trebuie ca noi să ştim pe care dintre vieți o trăim. Dacă ne trăim viața prezentă sau viața de apoi! Principalul lucru este să ne bucurăm de ceea ce ,,aflăm”, mereu, şi de faptul că vom mai ,,afla”, mereu. Omul trebuie să afle ceva, mereu şi mereu. Este, să zicem, ca acel ,,circ” pe care îl alăturau împărații romani ,,pâinii”. Pentru că nevoia şi bucuria de a afla nu este asemănătoare cu nici una dintre toate plăcerile fericirii omului. Mă fac înțeles?!” ; ,,Sunt oarecum mulțumit de cum mi-ai explicat metoda de a trăi simultan în ambele cele două vieți. Dar tot nu înțeleg diferența dintre cele două vieți!” ; ,,Pe măsură ce te vei gândi, şi vei accepta să îți doreşti să afli cât mai mult şi cât mai adânc, vei reuşi să îți dai seama despre ce vorbesc!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu