UNELE ADEVĂRURI VIN MAI TȂRZIU

 UNELE ADEVĂRURI VIN MAI TȂRZIU

Odată cu ȋmbătrȃnirea lor oamenii devin de nesuportat. Credeam că este doar o reacţie nejustificată şi o părere greşită a celor mai tineri, despre cum să se comporte cu cei mai ȋn vȃrstă. Dar văd că lucrurile sunt reale iar forţa care ȋi schimbă ȋn partea finală a vieţii pe oameni este una colosală şi de neoprit. Mai bine aş spune că forţa aceasta colosală nu ȋi mai schimbă şi că devin ȋncet ȋncet ceea ce sunt ei de fapt. Credeam mereu că omul bătrȃn devine ȋnţelept şi că găseşti ȋnţelegere şi ascultare atunci cȃnd te adresezi unuia ȋn vȃrstă. Dar nu este aşa. Constatarea aceasta este una dintre cele mai amare pe care o ȋncerc ȋn ultima vreme. Mă aşteptam ca prietenii şi cunoscuţii, ȋmbătrȃnind cȃte puţin, să devină mai blȃnzi şi mai calzi, mai darnici şi mai buni. De blȃndeţe nici nu poate fi adusă vorba. 

Privind inversat, spre tinereţea oamenilor, constat faptul că fiecare a ascuns tarele lui grele şi a pus ȋn fata celorlalţi o imagine convenabilă şi aşteptată, pozitivă, frumoasă; adică avantajoasă. La fel fetei de măritat fac şi oamenii, ȋn general, pe parcursul traiului lor social de mijloc. Vor să fie iubiţi şi pun la bătaie calităţi ȋnchipuite, pe care şi le doresc şi ei din partea celorlalţi. Iar pentru asta sunt dispuşi să cheltuiască resurse de tot felul. Au nevoie de putere pentru a face această autofiguraţie, putȃnd să lupte cu interiorul lor bȃntuit, ȋnsă, de acele cereri instinctuale ȋnăscute, care ȋi necăjesc toată viaţa. Ȋn momentul de ȋnceput al vieţii şi cel de mijloc omul are puterea aceasta pe care unii, destul de mulţi, nu o folosesc şi sunt dificili social pe tot parcursul vieţii lor. Desigur că mai trăiesc ȋn plus o sumă de ani cu această energie neconsumată pentru ceilalţi. Acestea sunt şi ecuaţiile matematice ale creştinismului. La a mai da cȃte ceva din traista cu puteri şi pentru ceilalţi, cei cu o soarta mai puţin norocoasă. Ne aşteptăm ca oamenii ce trăiesc vieţi mai lungi să fie răsplătiţi aşa pentru viaţa lor exemplară, cȃnd, ȋn realitate, ei au fost nişte egoişti fără pereche.  

Scăderea puterilor actoriceşti, spus la figurat, lasă cortina necăzută iar piesa jucată la liber, se extinde public acum şi ȋn culisele fiecăruia. Ce se ȋntȃmplă? Defectele nu mai pot fi ţinute aşa de uşor sub control. Cel mai răspȃndit defect şi mai covȃrşitor, care are efecte nu doar ȋn proximitatea familiei, este zgȃrcenia. O seamă dintre oameni au această umbră asupra caracterului lor, fiind ceva foarte aproape de instinctele de jos, adică de teama de foame şi de teama de moarte.

Amatorul de  chilipiruri este un zgȃrcit devenit acum şi lacom, nici decum un om cuminte şi cumpătat care economiseşte. Pe măsură ce ȋmbătrȃnesc mulţi dintre oameni devin obsedaţi de această boală. Şi contrar dorinţei de agoniseală ei devin mai săraci pentru că fac la fel celui din proverbul cu făina şi tărȃţele.

Mascarea zgȃrceniei duce, inevitabil, spre răutate, prin teama de a nu fi folosiţi, păcăliţi sau dezavantajaţi pe nedrept. Lupta pentru propria dreptate, mascată de o altă luptă, una pretinsă pentru dreptate ȋn general, bazată de fapt pe frica de a nu pierde cumva un bănuţ devine o comedie grotescă ȋn faţa celorlalţi, din jur. Iar manifestarea unui astfel de om devine manifestarea unui om prost. 

Zgȃrcenia, răutatea şi prostia devin acum fireşti, ȋn acest lanţ umblător, cȃnd multă vreme se vedeau din afară doar tentative ale acestor mici broaşte rȃioase, scăpate din buzunare, cȃnd şi cȃnd...