Arta parşivă de a-i ȋndatora pe ceilalţi

Arta parşivă de a-i ȋndatora pe ceilalţi

Formele de ȋndatorare sunt de o mare diversitate. O bună parte dintre ȋndatorările dintre oameni sunt artificiale. Viclenia este aici meşteră pentru orice amănunt. Un om viclean ȋi ȋndatorează pe ceilalţi şi pentru aerul pe care ȋl respiră aceştia. Atȃt de perversă este această atitudine. A fi viclean nu are limite sociale, de la poziţia de conducător de stat, director sau şef, ȋn general, şi pȃnă la nivelul unei femei de serviciu. Pot fi găsiţi vicleni oriunde.

Exemplul care urmează este uluitor de pervers, nu ţine de faptul că poţi ȋndatora un om şi cȃnd ȋi faci un serviciu care nu te-a costat nimic, dar tu ai grijă să dai aparenţa unui mare efort, caz clasic de ȋndatorare perversă, ci chiar mai mult:

Femeile de serviciu de la Supermarket ȋşi ȋncep ziua de muncă. Şterg cu mopul şi mătură prin locurile unde maşina de măturat nu poate intra cu periile, să aspire. Lasă intenţionat ici colea cȃte o firimitură, o bucăţică de hȃrtie, suficient de mică ȋncȃt să nu fie imputabilă, la o adică, sau o bucăţică de pufarin. Ori sunt neglijente, dar nu cred. Cȃnd mai trec o dată, peste o oră sau două, să mai poată aduna. Trebuie să aibe grijă să acopere timpul lor cu muncă, oricȃt de mică este plata. Dacă patronul este mai atent şi va reduce ȋncă un post, dovedind că merge şi aşa treaba! Nu este bine. Ȋndatorarea şefului este atent realizată, indirectă şi doar presupusă, atȃt cȃt permite decorul de relaţionare. Imaginea muncii se obţine iar conducătorul este deteminat să ţină seama.

Dar nu acesta este exemplul. Privind acum femeile de serviciu, ȋmi amintesc un fapt 

incredibil petrecut cu ani ȋn urmă la locul meu de muncă, pe această temă. Cum poate ȋndatora o femeie de serviciu managementul la cel mai ȋnalt nivel.

(Revolta femeii de serviciu, pe de altă parte, are un fond social bine aşezat şi firesc. Făcȃnd curat unor persoane a căror muncă nu o ȋnţelege, munca de birou, ȋşi crează impresia  că, de fapt singura persoană care munceşte pe ȋntregul etaj este ea. Da, este singura persoană care munceşte fizic. Din acest fel de revoltă, se ajunge, ȋntr-un sistem politizat, ca este cel actual, de stat, ca o femeie de serviciu să se ducă să ȋşi cumpere o dimplomă şi să revină pe unul din posturile pe care le-a invidiat ȋnainte.)

Sunt femei de serviciu de aceeaşi diversitate cum sunt şi ceilalţi lucrători. Cele sincere şi harnice, după ce termină o porţiune de curăţenie se odihnesc făţiş şi apoi continuă. Cele şmechere nu fac aşa. Acestea se ascund cȃnd se odihnesc iar cȃnd muncesc au grijă ca munca lor să fie cȃt mai vizibilă. Ele ştiu că cel mai bine este ca imaginea lor, fie şi cu ȋncetinitorul, să fie doar ȋn mişcare.

Am surpins cȃndva o fază de aparenţă a muncii unor femei de serviciu care m-a frapat. Curăţenia se făcea prin eliberarea biroului preţ de cȃteva zeci de minute, timp ȋn care două femei de serviciu, făceau curăţenia. După ce am ieşit, acestea au ȋnchis uşa, au mers la colţul unde era coşul de gunoi şi l-au răsturanat pe duşumea ȋn mijlocul ȋncăperii, după care a redeschis uşa. Privind de pe hol impresia era de curăţenie generală dar şi de murdărie generală. Murdăria sugerată, atribuită locatarului, era o chestiune colaterală, mai puţin importantă pentru ele, poate nici măcar conştientizată. Apoi au ȋncetinit şi au ȋnceput să şteară praful de pe mobilier şi de pe geamuri, ȋnsă pentru cine trecea pe hol imaginea de muncă era zdrobitoare. Un maldăr de resturi tronau pe jos, sugerȃnd volumul mare de muncă depus. M-a mirat nivelul de perversiune al acelor femei de serviciu şi m-am gȃndit atunci că intelectul nimănui nu trebuie neglijat, indiferent de pregătire sau de nivelul social. Dar nu s-au opri aici, la această imagine fabricată, ci au aşteptat să audă vocea directorului general, care adesea ieşea din biroul lui şi se ducea ȋn instalaţii, trecȃnd şi prin dreptul uşii biroului unde munceam eu, mai la ȋncepturile carierei. Atunci, pregătite din timp, măturau repede presupusul şi falsul gunoi spre uşă şi acolo ȋl preluau ȋn făraş şi ȋl transferau ȋn coşul lor, aflat pe hol. Directorului, indiferent cȃt de preocupat de probleme (reale) ar fi fost, şi de neatent, i se transmiteau  esenţele. Ultima fază a acestei reclame de imagine incredibilă era salutul cu voce tare dat ,,domnului director”, pentru a-l determina să ȋntoarcă capul pentru o secundă şi să fotografieze impresionantul cadru de muncă. Nu am cum uita un astfel de demers de a ȋndatora pe cineva, cu o atȃt de mare calificare ȋn zona perversiunilor, care m-a lăsat atunci cu gura căscată. La o viitoare reducere a posturilor de femei de serviciu, ȋn nici un caz cele două harnice femei nu ar fi ajuns pe lista disponibilizaţilor.

Ce metodă de ȋndatorare mai bună, prin manipulare, s-ar fi putut găsi?