Despre mine


 ... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existenţa noastră, ca şi, de altfel, prezenţa unei generaţii mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară şi întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt nişte structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice." Stephen W. Hawking

duminică, 8 ianuarie 2017

Despre ,,monologişti”



Despre ,,monologişti”


Monologul este o stare de boală. Monologiştii sunt un fel de oameni bolnavi, nu sunt doar nişte adversari crunți ai dialogului.
Timpul petrecut ȋmpreună cu ei se ȋmparte cam așa:
- 95% din timp vorbesc ei despre ei. Nu sunt sigur dacă vorbesc sau ȋți vorbesc, de aceea spun că vorbesc. Afli tot ceea ce se petrece cu sufletul lor, dacă ști să citești printre rȃnduri.
- 4 % din timp ȋți pun ȋntrebări lapidare despre tine și ai tăi. Ca și cum și-ar aminti brusc că au uitat ceva. Dar la fel de repede ȋți dau impresia că au uitat iarăși ceva anume și nu te mai ascultă dacă ai vrea să le răspunzi.
- 1% din timp ȋți este alocat ca să spui și tu ceva, dar cel mult poți ȋncuviința, pentru că ei știu deja răspunsul tău și trec la altceva, foarte interesant pentru gȃndire, ȋn general, sau foare important pentru ei, ȋn particular.
Din cȃnd ȋn cȃnd, atunci cȃnd cred că spun ceva de un umor irezistibil, se opresc și așteaptă ca tu, să nu rȃzi ci să izbuncnești ȋn rȃs, privindu-te șmecherește. Dar nu ai timp, pentru că se pornesc ei să rȃdă ȋn niște hohote vijelioase și crescȃnde. Te urmăresc, totuși, și pe tine, să vadă dacă ai prins șpilul și dacă te lăfăi și tu ȋn acea veselie incendiară pe care, de fapt, ca să fim sinceri, după părerea lor tu o primești pe gratis.
Pentru tine este mai degrabă o nedumerire și rȃzi și tu ca un nătȃng, ȋntrebȃndu-te cum de nu ai prins firul comic al relatării. Dacă nu o faci, ai șanse să fii cam mototol la minte, din punctual lor de vedere. Ei rȃd scuturȃndu-se, desenȃnd pe loc un tablou uimitor, parcă ȋnviorați de efectul glumei asupra tuturor, aducȃnd un fel de voioșie pentru care ȋncerci să ȋi scuzi pentru ȋntregul lor spectacol.
Ȋți vine să ȋi invidiezi pentru fericirea lor verbală. Cura de rȃs face bine la sănătate. Asta este important, cel mai important. Dar tu nu poţi râde cu adevărat. Țotuși, ți se pare că ceva nu este ȋn ordine.
Gândindu-te la ei, te ȋntrebi: o fi un ciudat egoism, o nepăsare, o părere ȋnfiorător de bună despre sine?
Ce o fi oare?
Monologul, metoda lor de a discuta mult și pe larg cu cei pe care ȋi ȋntȃlnesc ȋi face veseli și le aduce un tonus excelent. Este greu ca tu să le spui clar și pe față aceste rȃnduri de text pe care le-am scris despre situație. Dar, la ce să faci asta? Cum să strecori o cȃt de firavă idee ȋn timpul de 1%  acordat ție, cu atȃta mărinimie! Hai să zicem că ar asculta cumva, ceea ce mă ȋndoiesc că este posibil. Surpriza cea mare va fi că nu ar crede nimic.

Dacă ar citi acest text, care are o valabilitate generală despre monologul uman și nu se referă strict la ei, risc să pierd și frumoasele lor monologuri. Nemulțumitului i se ia darul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu