Un poet şi o suită de surprize

Un poet şi o suită de surprize

Fostul meu coleg de armată şi de facultate, Radi Codruţ, din Comarnic, despre care nu mai ştiam nimic de multă vreme, şi-a lansat de curând a şasea carte de poezii. Telefonul pe care l-am primit de la un număr necunoscut a fost reîntâlnirea cu el. Aflase numărul de la scritorul Dănuţ Ungureanu, un prieten apropiat, acesta fiind prezent la Sinaia cu ocazia lansării.

Am primit apoi, prin poştă, 5 (cinci) volume de versuri. Primul volum ,,Răspântia zeilor” 2002 este dedicat amintirii tatălui său dar şi unui regretat unchi de-al meu, George Mărgineanu, care a trăit la Breaza cea mai mare parte a vieţii. Relaţia apropiată dintre unchiul meu şi poetul Codruţ Radi a fost o veste prin care mi l-am amintit pe unchiul meu şi preocupările lui intense pentru enciclopedism şi lectură filozofică.

Şi o altă surpriză, a fost aceea să aflu că inginerul Radi Codruţ a devenit librar încă din anul 1992 şi că deţine o librărie, denumită Flower Power, în staţiunea Sinaia, de pe urma căreia şi duce traiul.

Am trecut prin lectură volumele de versuri, de dimensiuni mai mici, obişnuite pentru cărţile actuale de versuri, pe alocuri cu insistenţă, în altele cu visare sau voiajor, sau cu atenţie, pentru a-mi reaminti pe tânărul pe care îl cunoscusem acum aproape 40 de ani : ,,Răspântia zeilor” 2002, ,,Autoportret metafizic”, 2002, ,,Dincolo de a fi” 2008, ,,Porţi de...vreme închise” 2013, ,,În..treimea ocultă” 2014.

Fotografiile de pe coperţi, în care fostul meu coleg postează o barbă impunătoare, ce aminteşte de cea a lui Nicolae Iorga, previn supra unei presupuse gravităţi a ideilor ascunse printre rândurile din cărţi, gravitate într-un plăcut şi salvator contrast cu vioiciunea şi sinceritatea, bunătatea glasului celui de la telefon.

Pe parcursul anilor colegul meu, poetul, îşi cizelează continuu stilul, scriitura, căutările lui, experimente de stil, vers alb, vers alb aşezat în scară, spiralat, învăluit cu ideea, vers cu rimă, vers cu proprii şi personale neologisme, aduse din condeiul solicitat de ritm, idee sau sunet intern, apoi haiku asamblat în triade paginale, toate sub o anume tristeţe şi un devotament pentru un tărâm poetic dus spre straniu, aproape spre insolit.

Cred că în sufletul lui există o cale bine ascunsă pe care se scoboară prin peşteri neştiute nici chiar de el, pentru a găsi locul de a se aşterne singur pentru a trăi şi a scrie poezie. Altfel nu pot să-mi explic nevoia de tendinţă generală spre un Eclesiast impersonal, spre o supraseriozitate, neclintită nici măcar de ideea ironiei sau cea a isteţimii uşoare, care să salte versurile spre mintea vie a cititorului.

Este pentru mine surpriza cea mai surpriză, să-l cunosc pe Radi Codruţ printr-un să-l re-cunosc nou, prin poeziile sale. Îmi vine să zic despre un teribilism literar, dar nu cred asta din cauza consecvenţei de a scrie în acelaşi aproximativ registru de 12 ani încoace. Ce sursă, muză, îl inspiră?, ce ,,fântâni” are el în suflet? cum zicea Haşdeu izvoarelor de inspiraţie, de are nevoie de atâta aşa spusă ,,deşertăciune,, - nu ştiu.

Înţelegerea poeziei prin partea sa filozofică, de fond, atribuită unei realităţi insensibile la sentimente simple, normale, la banalul ce nu poate fi zugravit grav, prin cuvinte obuz, de artilerie antiaeriană.

Prietenul meu este un colecţionar de cuvinte grele, cu densitate poetică mare, care îl ajută să se ducă prin zone metafizice, echipat ca un scafandru de mare adâncime. Am luat şi eu o trestie în gură, prin care să respir, de sub apa groasă a poeziilor. Este o valoare diferită a acestor poezii faţă de valoarea presupusă a poeziilor ce se scriu acum, pe care eu nu o pot cântări uşor. De aceea închei prin a mă înclina în faţa acestor volume de versuri care îşi aşteaptă viitorul şi deschiderea spre lumea lor deosebită şi îi doresc prietenului meu cale lungă şi adâncă, la fel celei de până acum, în poezie.       

Ponţiu Pilat

 Ponţiu Pilat

Sau Pilat din Pont, adică Pilat de pe meleagurile Mării Negre, era guvernator al imperiului roman pentru provincia Iudeea, între anii 26 e.n şi 36 e.n., pe vremea împăratului Tiberiu.

Ascultând Crezul creştin se sesizează o anume disonanţă între mesajul acestui text, luat în întregul său, şi citarea perioadei istorice respective sub numele lui Ponţiu Pilat.  

În primul sinod ecumenic, cel de la Niceea, din anul 325, s-au compus primele opt afirmaţii de credinţă ale Crezului creştin. În cel de-al cincilea articol al Crezului, care are următorul conţinut:

,,Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat.”

alături de faptele fundamentale ale Mântuitorului apare înserat numele acestui guvernator. Aceasta este într-un consens parţial cu cele pe care le relatează evangheliştii relativ la cele întâmplate în procesul care a avut loc.

Izvoarele istorice vorbesc despre Pilat că a fost ,,un om crud, corupt, lipsit de sensibilitate şi fără principii". Disonanţa constă în acest aspect, rămânerea amintirii multimilenare a acestui om în conţinutul unuia dintre cele mai importante documente ale umanităţii, în discordanţă cu trăsăturile lui.

La Niceea a fost oare pusă în discuţie sau nu această disonanţă sau s-a luat ca atare numele lui Pilat şi s-a aşezat în al cincilea articol al Simbolului creştin, cum i se mai spune Crezului, cu uşurinţa pe care o are un istoric care descrie cu obiectivitatea sa posibilă faptele, locul şi timpul istorisirii sale.

Faptul de a se detaşa de intenţiile preoţilor şi ale mulţimii printr-o ,,spălare pe mâini”, intrată de asemenea în istorie, are o importanţă la nivelul doar a unei atenuări a vinovăţiei generale faţă de cele petrecute. Comportamentul soldaţilor romani nu este de natura de a crede că pe Pilat l-a preocupat cu adevărat soarta Lui Isus. Comportamentul său politic şi cedarea lui atunci când a fost şantajat că va fi pârât împăratului nu aduce argumente pentru a fi stimat faţă de cazul în care ar fi fost un alt guvernator, care probabil ar fi procedat la fel.

Până la Sinod trecuseră doar 300 de ani, era o trecere încă puţină de timp. Guvernatori militari încă domneau asupra provinciilor romane în timpul sinodului de la Niceea. Părea firească referirea la Pilat sau nu părea firească?

Rostirea numelui acestui guvernator timp de două milenii de către miliarde de oameni în pronunţarea Crezului lor are o importanţă ce duce spre ideea similară sanctificării acestuia. Mai adecvată istoric ar părea o referire la vremea, zilele împăratul Tiberiu. ,,Zilele lui Ponţiu Pilat” este o referire la o epocă ce cuprindea o mică întindere a lumii şi nu este consonantă şi suficientă la scara universală, cea a Bisericii, pentru carierea unui funcţionar imperial corupt, anonim, ce a condus în numele împăratului provincia Iudeea pentru zece ani, chiar dacă a avut un rol oarecum binevoitor şi imparţial în ceea ce s-a petrecut cu Isus.

 (Biserica ortodoxă etiopiană dă acest atribut, cel al sanctificării, lui Pilat. (wikipedia))

Este posibil ca intenţia autorilor Crezului să fi fost aceea a accentuării dramatismului răstignirii prin invocarea expresă şi nominală a guvernatorului roman. Rolul său de judecător, ce se lasă dus de curentul politic pe de o parte, iar pe de alta, recunoaşte nevinovăţia celui pe care îl condamnă, rămâne însă un compromis făcut mai mult în propriul interes.

Există doar un singur accent favorabil, acela al împlinirii profeţiilor referitoare la soarta sacrificială a Mântuitorului.

Ca şi o concluzie, rămâne o întrebare şi un mister al istoriei creştinismului prezenţa numelui acestui guvernator în textul Crezului.       

     

Cuvântul ,,împărtăşanie,,

Cuvântul ,,împărtăşanie,,

De curând am avut o revelaţie anume asupra înţelesului acestui cuvânt. Pe de altă parte trebuie să spun, din capul locului, că probabil o mulţime de oameni îi cunosc semnificaţia şi practică relaţia de ,,împărtăşire,, conştient şi în cunoştinţă de cauză. Acest cuvânt se deosebeşte de cel al ,,împărtăşirii,, unui sentiment sau al unei idei cu ceilalţi oameni.

Luat semiotic, adică într-un anume fel al gramaticii limbii, cuvântul are trei părţi, şi anume: ,,în-parte-şanie,,.

-componenta finală, adică ,,şanie,, este o terminaţie care aplică asupra substantivului central ideea acţiunii ca şi terminaţia ,,şire,, din cuvântul ,,împărtăşire,,. Adică se realizează actul, acel ,,în parte,, din începutul cuvântului.

- ,,în,, devine ,,îm,, din cauza aşezării lui ,,n,, în faţa unei consoane şi presupune o interioritate a subiectului prin devenire ca şi parte

-,,parte,, este esenţialul acestei idei la care se referă construcţia cuvântului.

Aşadar sensul cuvântului se poate traduce prin a intra ca ,,parte,, constituentă în întregul care cuprinde această ,,parte,, Întregul ce cuprinde ,,persoana,, care devine în acest fel ,,parte,, este liturghia. Deci ,,a se împărtăşi,, este cuprinderea individuală a unui participant, a unui om, în conţinutul adânc al liturghiei. Fiecare liturghie evocă şi realizează la scara unei biserici, etapele ,,cinei cele-i de taină,,. Isus coboară în altar la invocaţia cuprinsă în întregul ansamblu pe care îl reprezintă liturghia şi transferă pâinii şi vinului, trupul şi sângele său, pentru ca omul venit la liturghie să devină, la fel unuia dintre apostoli, un apropiat sufletesc al său.

Gestul simbolic al luării pâini şi vinului din mâna preotului este momentul în care persoana individuală, enoriaşul, face de acum parte integrantă din întregul sacru al liturghiei prin devenire din ipostaza de ,,participant,, audient, în ipostaza de ,,subiect central,, al întregului act liturgic ca şi scop pe care îl are această ceremonie religioasă.

Punctul culminant al liturghiei este contopirea celor două ipostaze a unui om venit la biserică, acel punct în care el ,,devine parte,, din ,,taina cinei lui Isus,, ce se oficiază în fiecare duminică.

Simplitatea cuvântului ,,împărtăşanie,, este uimitoare pentru mine, prin ascunzişul pe care dezvoltarea sa gramaticală îl face într-un fel opac şi tainic şi prin existenţa faptică a întregului său înţeles dar care totuşi se face cunoscut prin aceşti paşi de logică, care au fost expuşi mai sus.