Un poet şi o suită
de surprize
Fostul meu coleg de armată şi de facultate, Radi Codruţ, din
Comarnic, despre care nu mai ştiam nimic de multă vreme, şi-a lansat de curând
a şasea carte de poezii. Telefonul pe care l-am primit de la un număr
necunoscut a fost reîntâlnirea cu el. Aflase numărul de la scritorul Dănuţ
Ungureanu, un prieten apropiat, acesta fiind prezent la Sinaia cu ocazia
lansării.
Am primit apoi, prin poştă, 5 (cinci) volume de versuri.
Primul volum ,,Răspântia zeilor” 2002 este dedicat amintirii tatălui său dar şi
unui regretat unchi de-al meu, George Mărgineanu, care a trăit la Breaza cea
mai mare parte a vieţii. Relaţia apropiată dintre unchiul meu şi poetul Codruţ
Radi a fost o veste prin care mi l-am amintit pe unchiul meu şi preocupările
lui intense pentru enciclopedism şi lectură filozofică.
Şi o altă surpriză, a fost aceea să aflu că inginerul Radi
Codruţ a devenit librar încă din anul 1992 şi că deţine o librărie, denumită
Flower Power, în staţiunea Sinaia, de pe urma căreia şi duce traiul.
Am trecut prin lectură volumele de versuri, de dimensiuni
mai mici, obişnuite pentru cărţile actuale de versuri, pe alocuri cu insistenţă,
în altele cu visare sau voiajor, sau cu atenţie, pentru a-mi reaminti pe
tânărul pe care îl cunoscusem acum aproape 40 de ani : ,,Răspântia zeilor”
2002, ,,Autoportret metafizic”, 2002, ,,Dincolo de a fi” 2008, ,,Porţi de...vreme
închise” 2013, ,,În..treimea ocultă” 2014.
Fotografiile de pe coperţi, în care fostul meu coleg
postează o barbă impunătoare, ce aminteşte de cea a lui Nicolae Iorga, previn supra
unei presupuse gravităţi a ideilor ascunse printre rândurile din cărţi,
gravitate într-un plăcut şi salvator contrast cu vioiciunea şi sinceritatea,
bunătatea glasului celui de la telefon.
Pe parcursul anilor colegul meu, poetul, îşi cizelează
continuu stilul, scriitura, căutările lui, experimente de stil, vers alb, vers
alb aşezat în scară, spiralat, învăluit cu ideea, vers cu rimă, vers cu proprii
şi personale neologisme, aduse din condeiul solicitat de ritm, idee sau sunet
intern, apoi haiku asamblat în triade paginale, toate sub o anume tristeţe şi
un devotament pentru un tărâm poetic dus spre straniu, aproape spre insolit.
Cred că în sufletul lui există o cale bine ascunsă pe care
se scoboară prin peşteri neştiute nici chiar de el, pentru a găsi locul de a se
aşterne singur pentru a trăi şi a scrie poezie. Altfel nu pot să-mi explic
nevoia de tendinţă generală spre un Eclesiast impersonal, spre o supraseriozitate,
neclintită nici măcar de ideea ironiei sau cea a isteţimii uşoare, care să
salte versurile spre mintea vie a cititorului.
Este pentru mine surpriza cea mai surpriză, să-l cunosc pe
Radi Codruţ printr-un să-l re-cunosc nou, prin poeziile sale. Îmi vine să zic
despre un teribilism literar, dar nu cred asta din cauza consecvenţei de a
scrie în acelaşi aproximativ registru de 12 ani încoace. Ce sursă, muză, îl
inspiră?, ce ,,fântâni” are el în suflet? cum zicea Haşdeu izvoarelor de
inspiraţie, de are nevoie de atâta aşa spusă ,,deşertăciune,, - nu ştiu.
Înţelegerea poeziei prin partea sa filozofică, de fond,
atribuită unei realităţi insensibile la sentimente simple, normale, la banalul
ce nu poate fi zugravit grav, prin cuvinte obuz, de artilerie antiaeriană.
Prietenul meu este un colecţionar de cuvinte grele, cu
densitate poetică mare, care îl ajută să se ducă prin zone metafizice, echipat
ca un scafandru de mare adâncime. Am luat şi eu o trestie în gură, prin care să
respir, de sub apa groasă a poeziilor. Este o valoare diferită a acestor poezii
faţă de valoarea presupusă a poeziilor ce se scriu acum, pe care eu nu o pot
cântări uşor. De aceea închei prin a mă înclina în faţa acestor volume de
versuri care îşi aşteaptă viitorul şi deschiderea spre lumea lor deosebită şi
îi doresc prietenului meu cale lungă şi adâncă, la fel celei de până acum, în
poezie.