Cele trei pietre

Este prea superficial a crede că omul nu este, la rândul său, o componentă directă a Realităţii, cu acele atribute informaţionale care îl leagă nemijlocit de ceea ce poate fi o ascundere a miezului informaţioal al acesteia. Trei atribute, ce ne par simple stări sociale şi psihologice ale minţii şi sufletului său, sunt de fapt trei pivoţi înfipţi adânc în altceva decât se consideră. Existenţa, prin bănuirea descinderii acesteia din Realitate, este reperul de bază al vieţii prin trei atribute ce permit accesul spre sensul trăit al acestei existenţe. Acestea sunt iubirea, tristeţea şi supărarea, cu întregul lor înveliş format din celelalte stări ale firii umane.

Realitatea nu este, nici măcar în închipuire, substanţă, energie, timp sau spaţiu. Este acea existenţă păstrată în informaţie, a cărei cunoaştere este posibilă. Firescul de a nu cunoaşte acea informaţie, existentă dar nealcătuită de om şi neîntemeiată încă într-o minte este lumea în care ne petrecem noi vieţile.

Iubirea dintre un om şi un alt om este, în cel din urmă înţeles, o validare obligatorie din exteriorul relativ fiecăruia şi o validare reciprocă a existenţei fiecăruia dintre aceştia. Este vorba de acea existenţă despre care spuneam mai sus că o are Realitatea. Omul este la rândul său o existenţă informaţională înainte de a fi palpabil şi de a se mişca pentru a se înscrie într-o viaţă. Chiar şi Informaţia numită Om este o Realitate necunoscută în mod firesc de către alte vietăţii ale naturii.

Tristeţea omului este, în cel din urmă înţeles, o stare din afara iubirii care validează o conştienţă mereu discutabilă a acelei existenţe informaţionale. Tristeţea este o întrebare asupra neechivocului pe care îl aduce iubirea pentru a crede în adevărul de a exista.

Făra ascunzişul în social al ,,credinţei în a exista cu siguranţă”, nici iubirea si nici trieteţea nu ar fi suficiente pentru o descriere interioară a descinderii omului dintr-o Realitate.

Supărarea omului este, în cel din urmă înţeles, o trezire, atât din iubire cât şi din tristeţe. Este un capăt al acestui şir de pietre aşezate în râul ce trebuie perpetuu trecut pentru a trăi.

Pentru a rămâne pe drumul vieţii, înfruntând iubirea, tristeţea şi supravieţuind supărării, validarea ideii de a crede în adevărul de a exista se poate căuta la Dumnezeu.

Aceasta explică de ce nu este posibilă o existenţă conştientă a unei lumi, a unor fiinţe, fără o terţă existenţă informaţională, a unei fiinţe supreme, numită Divinitate.