Dezvelirea femeii şi surpriza

 

Dezvelirea femeii şi surpriza

 (fragment dintr-o carte in curs de scriere)

Femeia nu se ȋmbracă şi nu se dezbracă. Ea se ȋnveleşte şi se dezveleşte. Aceste verbe doar, sunt adecvate frumuseţii trupului ei. De ce sunt valabile doar aceste verbe? Pentru faptul că frumuseţea femeii este valabilă doar ȋn prezenţa unor priviri ce ȋi evaluează detaliile şi ȋi atribuie atributele despre care vorbim. Dacă este vorba despre acel consum. Pentru că, altfel, frumuseţea are o culisă la fel de frumosă. Frumuseţeas care nu este prezentă ȋn culise nu este prezentă nici pe scenă. Pentru bărbaţi trupul femeii este gol ȋn permanenţă, indiferent de cȃte haine ȋşi aşază femeia peste trup. Dorinţa bărbaţilor dezbracă dezvelind continuu trupul oricărei femei. Ea este o statuie gata dăltuită şi şlefuită ȋndelung, doar oficialul, or sculptorul trebuie să dea la o parte pȃnza ce ȋncă ascunde surpriza privitorului.

Gestul frizerului, teatral şi larg, binevoitor şi ȋncurajat de bacşişul ce urmează este o dezvelire de frumuseţe. El trage de sfoara unei pȃnze ce cade uşor teatral, pentru ca frumuseţea unui chip proaspăt ras sau tuns să impresioneze pe cel ce se priveşte deja ȋn oglinda frizeriei. De ce face frizerul mişcarea de a dezveli o statuie vie ȋn persoana clientului său? Pentru a conferi, printr-o analogie acceptată paradigmatic, un grad de frumuseţe necesară. Fie că este chiar frumos un chip fie că nu este, prospeţimea tunsului şi al pieptănatului ȋncă umed dau un avans spre frumuseţe.

Toţi cei care dezvelesc statui gata fabricate sau doar texte bătute cu dalta pe o placă comemorativă atribuie frumuseţe prin gestul lor de a surprinde frumuseţe. Uluirea vine şi chemată, admiraţia vine şi invitată. Iar frumuseţea, ȋn ȋntregul ei, vine şi doar pretinsă. Această ciudăţenie a frumuseţii merită o stăruinţă separată pentru a fi cȃt de cȃt ȋnţeleasă. De ce pretinderea frumuseţii pare a ȋi fi suficientă acesteia? Surprindem o femeie dezvelită şi este de ajuns ca să ni se pară frumoasă!? Ori nici nu mai cȃntărim ȋnfăţişarea ei?

Dar ce face femeia atunci cȃnd este dezvelită pentru a induce o surpriză privitorilor? Ce se petrece ȋn interiorul frumuseţii ei? Se mişcă un resort pe care nici femeia nu ȋl controlează vreodată. O mişcare bruscă ce face ca trupui ei şi privirea ei să strălucească. Pentru că acum, la dezvelire, se petrece o altă ciudăţenie a frumuseţii: mişcarea.  O fugă a acelei frumuseţi a femeii din poziţia de statuie, de neclintire, de stană - spre ceva. Nu fuga este frumoasă ci prinderea femeii ȋntr-o capcană imaginară din care ea nu scapă. Neputinţa de a mai găsi un loc ȋn care să se ascundă ȋi place bărbatului. El doreşte ca femeia să lase la o parte frica ei de a fi văzută singură, fără acea ȋnvelitoare artificială ce o ascunde. 

Aşadar femeia nu se dezbracă nici atunci cȃnd este absolut singură ci doar se dezveleşte. Ea se auto dezveleşte considerȃndu-se un mic monument de frumuseţe. Lucru valabil şi la propriu şi la figurat. Obligaţia femeii de a-şi pretinde frumuseţe şi sieşi, indiferent de părerea ce o lasă ȋn urmă frumuseţea ei, este legată de gestul dezvelirii pe care ȋl practică şi ȋn singurătatea fiinţei ei. Surpriza dezvelirii este un resort necesar oriunde ar fi femeia.