Schița unui roman încă imposibil de scris: Frumoasele din vise
Autor: Cornel
Mărginean
Prima dată
l-am cunoscut pe Jorge Luis Borges. Nu l-am cunoscut ȋntr-o librărie, cum s-ar
fi cuvenit, loc ȋn care calc adesea, ci ȋn aeroportul internațional Avram Iancu
din Cluj. Nu direct, ci printr-un intermediar. O carte din raftul rotitor de
cărți, supuse vânzărilor de ocazie, alături de reviste şi ziare, de lȃngă dulapul
frigorific cu răcoritoare. Eram în așteptarea unui avion spre concediu. Cartea ce
mi-a atras atenția se numea Cȃntărețul de
tango şi era scrisă de Tomas Eloy Martinez.
Am citit-o cu o înfrigurare curioasă în următoarele şapte zile petrecute pe
malul Mediteranei.
Acolo am
aflat de uluitoarea lume a Americii latine. Nu una de pe pămȃnt, reală, ci una din
mințile mari, dar alunecoase, ale scriitorilor săi. Am devenit un cititior al
cărților lui Borges, unul ce îi citește cu creionul ȋn mȃnă fiecare rȃnd. Eseurile
lui sunt, probabil, cele mai uluitoare texte scrise vreodată de către un scriitor.
După cȃţiva ani, cu atenţia devenită trează, dar nu decis să devin un cititor
anume al romanelor realismului magic sudamerican, am dat întâmplător, iarăşi, ȋn
raftul unui supermarket, peste o altă carte, a unui alt scriitor sudamerican,
pe nume Gabriel Garcia Marquez, Povestea
tȃrfelor mele triste. Ȋn vreme ce Luis Borges nu câştigase premiul Nobel
pentru literatură, spre dezamăgirea mea, Garcia Marquez l-a cȃștigat ȋn anul 1982,
cu romanul Un veac de singurătate, roman
pe care l-am citit cu sufletul la gură. Ştiam de aceşti scriitori şi încă de
mulţi alţii, de pe continentul lor exotic, dar niciodată nu m-am gândit că voi
deveni atât de ataşat de ei.
Intrigat
de povestea din cartea Povestea tȃrfelor
mele triste am citit imediat mai multe cărți ale lui Gabriel Garcia
Marquez. Ȋntr-una dintre ele, Douăsprezece
povestiri călătoare, am găsit o nuvelă despre o călătorie a sa cu avionul,
dinspre Europa spre America, ȋn care avusese șansa să privească opt ore o
tȃnără frumoasă, așezată alături, ce dormise necurmat de la urcare și pȃnă la
coborȃrea din avion. ,,Dintotdeauna am fost încredinţat că nu există nimic mai
frumos pe lume decât o femeie frumoasă...” ,,E femeia cea mai frumoasă pe care
au văzut-o în viaţa mea.” A fost atât de impresionat, atât de fără drept de
apel, încât a trăit alături de frumoasa adormită o dură, scurtă şi ciudată
poveste de dragoste. Titlul nuvelei este cât se poate de sugestiv: Avionul frumoasei adormite.
La începutul
cărții despre tȃrfele sale triste
lasă o referire discretă spre o altă carte, din care citează: ,,Nu se cuvine să
faceţi nimic de prost gust, l-a prevenit pe bătrânul Eguchi femeia de la han.
Nu se cuvine să-i vârâţi degetul în gură fetei adormite şi nici să încercaţi
altceva de felul acesta.“ (Yasunari Kawabata - Frumoasele adormite)
Gabriel
Garcia Marquez face, în 1982, în rândurile nuvelei Avionul frumoasei adormite, o referire şi mai directă la o carte a acelui
scriitor japonez, pe care o citise şi în care acesta se oprise la incredibilul
subiect. Adică la scriitorul Yasunari Kawabata, un alt deținător al premiului
Nobel pentru literatură, și la cartea lui celebră, scrisă în anul 1960, Frumoasele adormite sau Casa frumoaselor adormite..
Inevitabil,
am căutat şi am citit și cartea Frumoasele
adormite pentru că eram curios şi pentru că îmi era necesar să ȋnțeleg cȃt
mai mult din această enigmă a experimentului adormirii și somnului asistat al acelor
fete frumoase. Probabil că și Garcia Marquez a trecut prin uluirea de a citi despre
această experiență aproape științifică și greu de pătruns a somnului tinerelor.
Bătrânei, aparent blajini dar bogaţi, cu simţurile sexuale anchilozate de timp
dar nu şi adormite în minţile lor triste, sunt culcaţi, contra cost, în
aceleaşi paturi luminate din tavan, cu fete tinere, virgine, goale, frumoase şi
adormite cu pastile suficient de puternice. Ce vor face aceştia, într-o noapte
întreagă, alături de trupurile vii dar inconştiente ale copilelor?
Gabriel
Garcia Marquez revine asupra subiectului ȋn două texte ale operei sale. Ȋn ambele
povestește la persoana întâi. Nu lasă pe altcineva să trăiască, chiar și fictiv,
o experiență atȃt de rară și delicioasă. Kawabata nu pune, însă, problema la
fel. Scrisul lui arid şi scurtat, nu satisface gustul occidental, cel al
implicării scriitorului şi al cititorului. Ideea este cu adevărat ieşită din
comun. Însă este o idee japoneză şi rămâne o idee japoneză.
Oricare
dintre cititori are o problemă atunci cȃnd ȋi place mult o carte. Ȋși pune
ȋntrebări de genul: o fi adevărat ceea ce se scrie aici, chiar a trăit cineva
aceste ȋntȃmplări, cȃt este imaginație și cȃt este o realitate povestită?
Autorul cărții o fi avut, oare, un contact nemijlocit cu ceva povestit ȋn carte
sau doar a auzit și el despre o astfel de poveste?
Pe diverse
bloguri ale Internetului sunt comentarii ale acestor trei povestiri dar nu par toate
a fi niște comentarii consistente. Bărbaţii nu prea lasă comentarii iar femeilor
li se par niște ciudățenii. Este firesc. O femeie obişnuită, nu are cum vedea
ceva mai mult decât nostim ȋntr-o astfel de legătură. Aceasta a fost prima
impresie, după căutările de comentarii de pe Internet.
Ce pot să vadă
niște barbaţi ȋn vȃrstă ȋn acele trupuri goale și neȋncepute ȋncă sexual? Acelea
ale unor fete ce dorm și nu știu nimic din ceea ce se petrece cu ele. De fap nu
se petrece nimic. Totul are loc doar ȋn simțurile celui care se uită și care
ȋși aduce gȃndurile spre ceea ce privește.
Şi totuşi,
fetele adormite visează. Straniul lor răspuns, greu de priceput, vine din neputinţa
obositoare de a se trezi. Ele se sucesc în pat şi se ghemuiesc ori se destind
încercând să participe la ceva ce nu le lasă să doarmă, aşa cum un ţânţar poate
deranja somnul cel mai statornic. Sunt încătuşate acolo în adânc, în somnul lor
aparent liber, nevinovat.
Mai sunt
şi un alt fel de comentarii, uluitoare, ale cititorilor, ale celor care au fost
marcaţi de acest subiect neobişnuit. Femeile
au vise în urma lecturii, vise în care se văd dormind goale şi mâini neştiute
la caută şi le strâng sânii, ori le pipăie coapsele şi simt priviri asupra lor.
Se trezesc şi caută în jur, să vadă dacă cineva le-a prins în palme sânii, dar
nu reuşesc să afle dacă doar au visat sau, la fel unui vizitator - zburător, cineva le-a însoţit fizic
întreaga noapte. Dimineaţa, au convingerea că au fost vizitate şi simt o stare
de uşoară excitaţie, neclară şi secretă.
Un vis
ciudat este şi cel al cititorului bărbat, ce doarme el însuşi în vis şi în
patul său o tânără frumoasă îl priveşte trează şi încearcă să îl trezească. El
o vede într-un vis al somului din visul prim, cel în care visează în realitate şi
o vede pe fata frumoasă din două pespective, de undeva din exteriorul cadrului,
o vede cu uimire, goală şi dornică, şi apoi prim mijirea ochilor lui, din
somnul din care încearcă neputincios să se trezească. Îi vede faţa, ochii,
buzele şi îi simte suflarea caldă, apropiată.
Aceste
două paragrafe, scrise mai sus, sunt doar scrieri despre visele femeilor și
despre visele bărbaților. Visele lor au un sȃmbure bine ferecat de către specia
umană, ce poate să devină cȃndva un roman uluitor, unul atractiv. Pentru aceste
două pasaje, ce nu trebuie să fie uitate, să se piardă, am scris acest text
amestecat: ȋntre critică literară, eseu, proză și reflexie. Este vorba doar despre
cȃteva vise nevinovate şi imposibil de evitat, a căror trăire este descrisă,
ȋnsă cu o dificultate extremă, pentru că aceste vise nu pot fi ținute minte.
Despre ce? Despre o poftă de viață și despre o necurmată căutare a vieții, vise
ce fac o breșă ȋntr-o zonă de neatins a firii oamenilor, visele lor neoprite
fiziologic dar oprite moral, despre o cealaltă a lor jumătate, ȋn care se
regăsesc ei ȋnșiși.
Nici
Kawabata și nici Marquez nu se obosesc să deznoade interiorul neputincios al
fetelor adormite. Sunt surescitați și bucuroși de masa lor copioasă și ȋntinsă
atȃt de darnic și totuși atȃt de împiedicată, de blocată în condițiile impuse
de joc. Cine sunt ființele ascunse ȋn spatele acestor scenarii de vis? Sunt
două matroane anoste, hȃrșite ȋn lumea trupurilor ce se vȃnd oricui. Ele
dopează fetele ca și cum ar ȋndesa niște rațe pentru ȋngrășare. Banii sunt cei
care inventează jocul și banii sunt cei care trebuiesc eliminați printr-o atribuire
directă, nemijlocită, a viselor.
Pot fi
atribuite ȋn mod gratuit vise oamenilor? Se pot atribui liber unor personaje
ale căror vise să se amestece apoi cu visele cititorilor unor cărți. Procedura
este în firea lucrurilor. Ei vor visa, cu toţii, rolul personajului principal. Dar
personajul principal doreşte să joace ambele roluri. Şi cel de a dormi gol şi să
fie asistat de un exemplar reuşit al sexului opus şi să asiste el însuşi un
exemplar reuşit al sexului opus care doarme în pielea goală.Nu este un lucru
greu de obţinut. Ce nu se poate întâmpla într-un vis? Orice. Pe de altă parte,
faptul de a fi gol, lipsit de artificialele acoperişuri textile, este de la
mama natură dat iar faptul de a dormi, lipsind cu totul din lume, este tot de
la mama natură dat. Nu a privit aşa Adam pe frumoasa lui Evă, în grădina
Raiului? Fără ca Eva să se ascundă de privirile lui Adam. Aşa cum leoaica nu
pare de loc ruşinată de goliciunea ei pe care leul, în aparenţă, o ignoră.
Aşadar,
ambele stări, atât de incredibile pentru cititori, sunt, de fapt, simple şi
fireşti doar că nu mai sunt accesibile în lumea socială a oamenilor. Ceea ce
este mai greu a deveni, este acel exemplar reuşit fizic al speciei umane.
Marquez se minunează în faţa picioarelor copilei, lungi lungi, curbate dulce,
colorate în cele mai frumoase culori ale pielii, cu un miros natural atât de
plăcut. Kawabata este impresionat şi ademenit de sânii frumos sculptaţi ai fetelor
şi de buzele lor cărnoase, îndrăzneţe, pe care ţine permanent şi excitat, o
lupă imaginară.
Cum se
desfăşoară unul dintre infinitele vise ale unei femei? O ușă ce se deschide și se ȋnchide fără a o putea controla cineva. Este
ușa camerei ȋn care doarme, ȋntinsă larg răsturnat, pe un pat. Nu este altceva
acolo, nici un alt obiect, doar patul desfăcut, cu o ȋnvelitore albă,
netedă. Geamurile sunt larg deschise și
o lumină albă pătrunde de peste tot și acoperă trupul gol, neȋnfășurat al
acesteia. Lumina se topește ȋncet și
se simte căzută ȋntr-un hău ce o doare. Nu este singură, prin ușă ies și ȋntră
bărbați ce o privesc și se minuneaza de goliciunea ei. Sȃnii ȋi sunt mȃngȃiați
și măsurați de palmele lor multiple. Ar dori să fie un singur bărbat acolo și
uneori ar dori ca acesta să plece și să fie un altul ce cȃndva a dorit-o. Nu se
poate trezi să decidă ea care dintre acei bărbați să ȋi privească trupul lăsat
acum discreției lor, abandonat ȋn acea lumină puternică.
Cum se
desfăşoară unul dintre infinitele vise ale unui bărbat? Patul lui, cel ȋn care doarme, este străjuit de două fotolii. Unul
aflat aproape, pe care stă cocoțată și neastȃmpărată o fată tȃnără, al cărui
trup neasemuit de frumos, se lasă privit. Pe celălalt fotoliu, mai ȋndepărtat,
șade mama fetei tinere, goală și ea, la fel de frumoasă dar veştejită pe
alocuri, atentă la gesturile fetei tinere și ȋncercȃnd să corecteze, să ȋi explice
acesteia ce să nu arate, ce să nu atingă la bărbatul ce doarme și visează. Bărbatul
le privește, ȋn visul său, pe cele două
femei și nu știe care este sensul libertății lui de a le vedea și de a le avea
ȋn preajmă.
De ce oare
acest subiect este citit cu atâta uimire şi cu atâta atenţie de către cititorii
din întreaga lume? O explicaţie o dă însăşi Kawabata: ,,Sânii fetei aveau o
formă frumoasă. Bătrânul se tot întreba de ce, dintre toate animalele, numai la
femeie sânii au căpătat o formă atât de frumoasă odată cu evoluţia umanităţii.
Iar faptul acesta, că sânii femeii au devenit atât de frumoşi, nu este oare o
victorie strălucitoare a istoriei umanităţii.”
Nu sunt
convins că, un lup filozof, ce admiră meditativ țȃțele unei lupoaice frumoase,
ar avea o părere diferită despre performanțele estetice ale speciei sale.
Femeia
adormită, este femeia care tace, este jumătatea de femeie care este privită
fizic în întregime, fără să se poată feri de privirile bărbatului. Ea ţine
ochii închişi, rămași la fel de frumoşi şi închişi pentru că sunt completaţi
acum de goliciunea totală, mult mai nefastă pentru un bărbat decât privirea ei,
oricât de pătrunzătoare ar fi. Odată cu tăcerea şi cu nuanţele ascunse de către
ochii ei cei închişi, dormind, rămâne pentru recepţia fiinţei unei femei, din
partea unui bărbat, partea ei bună, partea ei ce poate fi idealizată. Natura
speciei umane se străduieşte să perfecţioneze femeia, îi dedică cele mai mari
descoperiri ale liniei geometrice, a formei, culorii. De ce s-a străduit natura
să producă cei mai frumoşi sâni posibili pentru femeia omului, dintre toate
mamiferele, dintre toate animalele? Probabil, pentru a compensa ceea ce este
urât şi adus zestre de către dezvoltarea intelectului lor, atât în bărbat cât
şi în femeie. Specia umană, la nivelul său global, cel de a-şi asigura
persistenţa, este cea împăciuitoare. Bărbatului îi cere implacabil să accepte femeia,
contrar răutăţilor lui, iar femeii îi cere, la fel de implacabil, să se ofere
bărbatului, contrar răutăţilor ei. Gabriel Garcia Marquez este deschis acestor
idei pe care le priveşte cu har şi din mai multe puncte de vedere. El vede ȋn
tristețea tȃrfelor ce i-au colonizat existenţa un imens realism al vieții, unul
urȃt și neȋnduplecat, steril și invincibil în faţa vreunei forțe a binelui
teoretic.
Femeile ce
păşesc pe scenele modei sunt, într-un anume fel, ameninţate şi ele de o astfel
de neputinţă, ca şi cea a frumoaselor adormite. Este, în realitate, o neputinţă
salvatoare, o desăvârşire. Ele sunt mute. Nu vorbesc, prin tipicul fortuit al
scenariului. Sunt ca într-un fel de somn al cuvintelor. Sunt frumoase, tinere,
aproape despuiate. Ceea ce pot face ca să se definească constă în mişcarea şi
mai ales în atitudinea corpului lor. Atitudinea frumoaselor adormite este cea
care nu a putut fi adormită de către nici unul dintre cei doi scriitori
magistrali. Somnul a lăsat trupurilor ceva din viul lor încordat şi previzibil,
în care un bărbat subînţelege întregul lor arsenal, ȋntregul lor gabaj senzual,
sexual. Tăcerea gurii şi tăcerea ochilor este darul pe care îl aşteaptă un
bărbat din partea unei femei, cu cât mai frumoasă cu atât mai bine.
Femeile
din visele bărbaţilor tac. Femeile din visele bărbaţilor nu privesc. Ele nu
sunt adormite în vise, îşi pot deschide ochii şi pot rosti cuvinte, câte vor,
dar nimeni nu le ascultă şi nimeni nu le admiră ochii. Există ȋn acele vise ceva
mult mai mult decât atât. Trupurile lor nu mai sunt condiţionate în visele
bărbaţilor, prin şi de conţinutul lor în informaţii umane, sociale. Este
condamnabilă dorinţa bărbaţilor de a uita despre sensul social al femeii? Ei
preferă, la fel acelor bătrȃni, personajele acestor cărți, să uite ce vorbesc
și să uite de ce vorbesc femeile. Amintirile bărbaților ȋn vȃrstă despre
femeile din viața lor sunt pătate toate de comunicarea animală, de limitele pe
care viața, căutând libertate, şi le permite tuturor vieţuitoarelor ei.
Limbajul
are o parte a sa frumoasă, sublimă, atunci cȃnd se substituie raiului și
blȃndeții. Are, ȋnsă, și o parte urȃtă, legată de iad și de luptă ȋntre
jumătățile sociale ale speciilor animale.
Ce este
universal și ce este de nestăvilit ȋn aceste trei povestiri din cărți aproape
nefirești? Nu bătrȃnețea protagoniștilor masculini și nici lanțurile aruncate
peste simțurile fetelor ce dorm goale, oricȃt ar fi ele de frumoase și de
neprihănite. Nu este decȃt o atracție a ineditului toată descrierea trupurilor
după care jinduiesc bărbații, toată viața lor, să le privească pe ȋndelete,
oriunde şi în oricare dintre părţile şi ungherele corpului, nestresați de
dorințele lor fizice și ȋn voie. Nu este posibil ca un bărbat să asiste la
somnul unei frumoase adormite și complet despuiate și ca el să nu se ȋndrăgostească,
ȋn cele din urmă, de acea ființă. Face parte din firea lucrurilor ca aceasta să
se ȋntȃmple. Geniul acestor scriitori a devenit doar o mică unealtă ȋn raport
cu acest adevăr valabil de la ȋnceputul vremurilor. De data aceasta imaginația
bărbatului se va deschide și va plăsmui, idealizȃnd, ceva ce nu are nici o
legătură cu trăsăturile interioare ale acelei tinere. Nici nu contează acest
aspect pentru el. Nici nu dorește ca acea țintă expresă a dorinței lui să
posede ceva anume, vreuna dintre laturile psihologice, bune sau rele, ale
femeilor. Vrea ca un burete să șteargă orice idee despre un intelect și să lase
acolo o pagină albă, pură, pe care să scrie el ceva sau să nu scrie nimic.
Această liniște, ce ȋnconjoară un trup de femeie adormit, este melanjul ȋn care
cade prins un bărbat și ȋn acea liniște se petrece atracția lui spre a privi acele
locuri nepermise altfel, ascunse privirilor, acel conținut din care se formează
o rușine omenească. O face pentru a putea încasa, astfel, adevărul neruşinat ce
leagă fiinţele umane, barbat şi femeie.
Distanţa
extremă folosită de textul romanului lui Kawabata, aceea dintre un bătrȃn
neputincios, dar nu chiar, și o fată tȃnără, dar deja ȋn pȃrgă, nu stă ȋn
picioare ȋn fața nici unui cititor, fie bărbat, fie femeie. Nici Garcia Marquez nu se lasă mai
prejos. Bătrȃnul său personaj este o excepție sexuală nemaivăzută iar tȃnăra
fată poate face oricȃnd copii, la o adică. Ambii scriitori universalizează şi
ideea şi circumstanţele, pentru că vin în întîmpinarea cititorilor, deja copţi
demult, unii, şi scuturaţi pentru totdeauna, alţii. Pentru că nici un cititor
nu acceptă ca el să nu poată fi pus ȋn ipostaza de a fi prezent ȋn cartea pe
care o citeşte şi pe care o trăieşte, citind-o.
Ce se
petrece ȋn atmosfera unei camere ȋn care, pe un pat doarme o tȃnără frumoasă, fecioară,
goală? Este un mister la care aderă dezarmaţi ambii scriitori și pe care ȋncearcă
să ȋl descifreze prin folosirea a tot felul de chei ce se dovedesc, pȃnă la
urmă, a fi iluzorii. Nu folosesc la nimic toate căutările lor emoţionante. Mirosul
de piele tȃnără, aromele aducătoare de pofte trupești, sfȃrcuri rumene și tari,
imaginații ale jocurilor de atracție, puful abea bănuit al cutelor neuzate încă
de pipăieli şi de sudoare, apă şi săpun ori tentația adulterului, buzele coapte
și răscoapte, amintiri ale unor tentaţii din vremuri trecute, perversiuni
încercate în treacăt sau în joacă, toate cad ȋn comparație cu vraja de
neȋnțeles pe care o induce aura trupurilor copilelor adormite. Este ceva ce
aparţine unei alte lumi, ceva presărat pe acel pat care nici nu contează ca şi
mobilier simbolic, cum de atâtea ori a contat în scrieri celebre. Acum nu contează
un trup culcat ce doarme, ci contează somnul lui. Şi mai contează curăţenia
fecioarei neîncepute, ce nu lasă nici măcar unei haine loc să se aşeze pe
deasupra trupului său.
Este
posibil, oare, să se găsească vreo cale spre înţelesul ascuns al acestor cărţi
ieşite din comun? Pentru că, în realitate, ambii autori nu au ştiut cum să le
gestioneze sfârşitul. Pe bună dreptate. Subiectul depăşeşte orice poveste,
oricât de bine ticluită, a unui scriitor.
Una dintre
căi este umilitor de simplă şi de posibilă. Întregul motor al acestor povestiri
se bazează nu pe frumuseţea goliciunii femeii, a cărei frumusețe reală rămȃne
discutabilă, ci pe ceea ce se poate face cu acea goliciune, lucru ştiut de
către toţi bărbaţii dar şi de către toate femeile.
O altă
cale, este atât de frumoasă încât devine teoretică şi de neatins pentru firea,
îndeobşte urâtă, a oamenilor. Din acel conţinut al unei sfinţenii a copilelor, despre
care nu vorbeşte deschis nimeni, în nici una dintre cărţi, şi nici nu are cum
vorbi cu uşurinţă, se cerne, totuşi, ceva miraculos, şi păcătos deasemeni, ceva
care este cu mult deasupra unui comerţ sexual simplu şi lacom, pentru plăcere
şi pentru bani. Şi chiar deasupra unui comerţ nevinovat de a scrie, a tipări şi
a vinde cărţi care apoi să devină celebre. Acest paradox, vizibil şi deranjant
din punct de vedere literar, lasă în urmă o dâră groasă de efemer.
Fetele
frumoase sunt acolo, captive în visele din somnul lor şi se foiesc mute spre
lumea de afară. Doar visele lor sunt înlănţuite prometeic şi definitiv şi
nimeni nu poate ajunge acolo vreodată. Din punctul lor de vedere, ca şi fiinţe umane
demne de o compasiune sinceră, ar putea exista pentru ele un unic adevăr. Iar
acel adevăr se cuvine a fi găsit pȃnă la urmă. Sau măcar a fi căutat.
(Text
scris pentru o antologie literară, 16 - 20. decembrie 2016)
