O fugă prin timpul și rostul istoriei mari

O fugă prin timpul și rostul istoriei mari

Drumul cel mai lung din istoria mare a fost cel al vieţii de pe Pământ, ȋn efortul vieţii de a se putea să se ȋnţeleagă pe sine. Pentru că la nivelul Universului lucrurile nu sunt ȋncă sigure despre această auto ȋnţelegere. ,,Universul ȋncepe să se ȋnţeleagă pe sine prin om…” ne spune David Christian ȋn cartea sa valoroasă, O poveste a originilor,  2018. Dar ȋnainte de aceasta este nevoie ca mai ȋntâi omul să se auto ȋnţeleagă, viaţa să se auto ȋnţeleagă și natura, adică biosfera, să se auto ȋnţeleagă. Dar dovada auto ȋnţelegerii se găsește ȋn auto protejare și ȋn perpetuarea sigură.

Viaţa are o vârstă de patru miliarde de ani, iar soarele și sistemul solar de cinci miliarde de ani, faţă de cei aproape patrusprezece (14) miliarde de ani trecuţi de la explozia ȋnceputului, a acelui miez al Universului nostru. Nimeni nu poate spune mai mult despre acel miez decât că a fost un punct mic care s-a desfăcut ȋn câteza fracţiuni de secundă ȋn spaţii de necuprins cu mintea pentru noi. Nimeni nu poate spune ȋncă dacă a fost o explozie de spaţiu sau o explozie de energie!

Acum treisprezece (13) miliarde de ani se formează primele stele. Acum circa patru miliarde și jumătate de ani se formează Soarele și sistemul solar.

Acum 3,8 milarde de ani apar primele forme de viaţă pe planeta Pământ.

Trecerea de la lumea monocelulară la cea pluricelulară s-a petrecut acum circa un miliard de ani. Primele organisme mari au apărut acum șase sute de milioane de ani. Iar primele mamifere au fost datate ȋn urmă cu două - trei sute de milioane de ani. Acum șapte milioane de ani se separă ominizii de celelalte primate, ȋn speţă noi oamenii de cimpanzei. Acum două milioane de ani se saltă pe picioarele din spate Homo erectus, iar acum două sute de mii de ani apare Homo sapiens, omul zis ȋnţelept, inteligent, adică strămoșul nostru cel mai sigur.

Acum cinci mii de ani apar primele orașe state și se dezvoltă societăţile agrare. Acum două mii de ani erau ȋn apogeu marile imperii istorice ale lumii și apare Creștinismul. Acum două sute de ani se pornește motorizarea energetică a societăţii prin arderea combustibililor fosili și ȋncepe globalizarea societăţii umane. Acum cincizeci de ani apare computerul personal, cel ce aduce cu sine era informaţională.

Istoria mare, cea a lucrurilor esenţiale, este ȋn primul rând una a felului ȋn care vietăţile mai ȋntâi și apoi omul au reușit să se folosească de stocul de energie din mediul ȋnconjurător spre folosul vieţii lor.

Capacitatea viului de a prelua energie chimică din apa mărilor, energie solară prin fotosinteză, apoi energie din fructe și seminţe prin hrănirea vegetală și culminând prin hrănirea cu carne nu este decât o adaptare energetică la nevoia de a crește continuu consumul energetic ȋn favoarea unui cumul mereu mai mare și mai util.

De acum trei miliarde de ani s-a reușit prin fotosinteză să se să fure luminii și căldurii solare o putere de la câţiva miliwaţi la cel mult câţiva waţi. Acesta este de fapt un ordin de mărime, un nivel al densităţii de putere la care se transferă energia de la soare prin razele sale până la nivelul solului planetei noastre.

Utilizarea extinsă a puterii extrase din natură, de la soare, prin plante și apoi prin corpul hrănit al omului ajunge la 75W/persoană.

Prin puterea mecanică furată animalelor și adăugată sieși prin calul putere omul ajunge la o utilizare personală de 750W, adică de zece ori mai mult.

După inventarea motorului cu abur sau a celui cu combustie internă puterea utilă omului nu mai are limite, de la cei 7,5 kilowaţi necesari pentru locuinţă sare la circa 75 de kilowaţi necesari transportului său, adică la puterea mecanică a unui vehicul, automobilul.

Așadar puterea accesată de către o entitate vie a crescut de la, să zicem 7,5 miliwaţi la 75 de kilowaţi adică de un milion de ori ȋn cele trei miliarde de ani. Acest calcul a fost făcut şi scris mai sus după ce am citit textul pe care ȋl citez mai jos, pentru a demonstra veridicitatea uluitoare a acestuia.

,,…densitatea de energie care circulă prin societatea umană modernă este de aproximativ de un milion de ori mai mare decât densitatea energiei care circulă prin Soare, ȋn timp ce energia care circulă prin majoritatea fiinţelor vii variază undeva ȋntre aceste două extreme. (astrofizicianul Eric Chaisson)

Este ca și cum entropia cere mai multă energie de la o entitate dacă aceasta ȋncearcă să devină mai complexă; lucrurile mai complexe trebuie să găsească și să controleze fluxuri tot mai mari și mai elaborate de energie liberă. Nici nu-i de mirare că e greu să faci și să ȋntreţii lucruri mai complexe și nici nu trebuie să ne surprindă că, de obicei, ele se strică mai repede decât lucrurile simple. (David Christian - Povestea originilor – Editura Publica – Colecţia de știinţă 2018)”

De la istoria lui pur și simplu la o istorie mare

De la istoria lui pur și simplu la o istorie mare

(fragment dintr-o carte in curs de scriere)

Istoria, privită ca un lucru separat al lumii, ca o știinţă indispensabilă lumii, s-a lărgit mereu. Precum o haină uzată sau o idee folosită deja şi alăturată doar societăţii de acum. Pe măsură ce s-a diversificat știinţa ȋn mai multe știinţe - felii, s-au alăturat tot atâtea istorii alipite acestor felii. Istoria fabricării nasturilor sau cea a albinelor, istoria fizicii sau cea a pâinii. Nu există un ceva căruia să nu i se poată povesti o istorie a sa. În ultimul timp ȋnsă, contrar acestor tendinţe de diviziune, s-a ajuns pe plan mondial şi la ideea unei istorii mari, cea care să trateze evoluţiile esenţiale despre lucrurile esenţiale. Cum pot arăta lucrurile la nivelul unei istorii mari, supraunificate, și cum pot arăta esenţele care contează ȋntr-o astfel de istorie? Şi mai mult decât atât: cum diferă acest esenţial de restul, de acel esenţial, cel al obișnuinţei?

În primul rând noţiunea de lucruri trebuie lămurită! De ce se spune așa unor părţi ale gândirii? Spunȃnd lucruri se petrece o poziţionare paradoxală cu chiar imaginea şi ideea de lucruri concrete. Pentru că ȋn afara obiectelor ce se văd a fi lucruri și a faptelor sau spuselor ce se socotesc a fi și ele niște așa zise lucruri, mai sunt numite lucruri niște supraentităţi aproape abstracte, ce ni se par importante la un moment dat. Importanţa acestor așazise lucruri, cum ar fi o stare de spirit, ori o anume ȋnclinaţie, o tentativă, o nevoie, o obligativitate, o conduită etc, derivă din sensul pe care acestea ȋl trasează vieţii fiecăruia dintre noi sau vieţii ȋntregului sistem social.

Ajungem repede la ideea despre sensul vieţii. Care dintre sensuri? Cel aplicat sau cel resimţit, ori cel dorit? Ideea de sens ȋncepe să câștige tot mai mult teren ȋntr-o competiţie cu alte idei: bucuria, plăcerea sau fericirea, cu acea ȋmplinire a vieţii. Sensul se pare că este mai puţin dependent de durată, cea prin care se perimează, prin dependenţă celelalte medalii pe care și le pune un om pe piept, dacă reușește desigur. De la sensul vieţii la cel al speciei și de aici la cel al istoriei nu sunt decât doi pași. Dar ce pași! La urma urmelor: de ce sensul istoriei contează ȋn ecuaţia sensului vieţii unui individ? Pentru că istoria, adică drumul dus - ȋntors al unei evoluţii, ce este aidoma nașterii fiecărui component al lumii vii, copiază puterea de evoluţie a oricărei părţi sau a oricărui ȋntreg. Adică istoria nu este doar o descriere cvasi literară scrisă de unii oameni aflaţi ȋn tribune? Ceva despre meciurile unor protagoniști, deveniţi pentru crâmpeie de timp niște eroi!

Esenţialul este lucrul care contează cel mai mult la un moment dat pentru viaţă.

În cazul acesta sensul lucrurilor devine unul dintre esenţialele pe care le căutăm la nivelul ȋntregului.

Fiinţa umană și orice este viu, nu pleacă niciodată de la un nivel nou ci renaște dintr-o origine relativă. Mereu se reia viaţa dintr-un ou și mereu crește dintr-un punct, socotit a fi un ou, spre un volum pe care ȋl numim vietate. Mereu fiinţa expandează fizic dar expandează și informaţional. Firul prezentei cărţi se duce și pe această fragilă idee. Orice dorinţă a unei specii, inclusiv cea a omului, de a face o schimbare spre ceva mai avantajos trebuie să coboare ȋn ou și de acolo să reurce, spre vietate, spre noi cu noua sa formă, cea ajustată, modificată. Evoluţia vieţii a ales acest pricipiu. De ce l-a ales așa? Îţi vine să crezi că lumea reală este, de fapt, cea de la nivelul oului, cea multiplicată ȋn miliarde și miliarde de puncte de mărimea acestui ou iar viaţa acelor jumătăţi de fiinţe ne devine suficientă. O explicaţie posibilă este cea a păstrării, ȋn acest fel, a controlului asupra stabilităţii și a unei predictibilităţi obligatorii și necesare. Altfel și-ar fi adăugat fiecare oricâte mâini, guri sau capete și orice ar fi fost necesar. Ca ȋn poveștile cu balauri!

Ajungem la un paradox de nepătruns. Dacă un răspuns la ȋntrebarea despre spermatozoizi sau ovule este sau nu este posibil! Şi anume: dacă acestea pot fi socotite vii? Dacă un spermatozoid este viu sau polenul florilor este, de asemenea, viu, atunci viul nostru, cel pretins de noi, este doar un reziduu material al implinirii unei trepte fizice prin fecundaţie. Nimic mai mult. Unde se fabrică de fapt viul? Acolo se așază și istoria autentică, unde se fabrică şi viul? Ne vine greu să credem că istoria se desfășoară la fiecare nivel al viului nu doar la cel al conștiinţei de a fi, cum ne place nouă să credem.

Este important să căutăm fazele istoriei mari pentru atunci când s-a clădit omul? O istorie pentru perioada cea mai lungă a existenţei sale, despre care nu știm aproape nimic. Cu ce ne ajută să știm despre această istorie ceva? Ne ajută să vedem ȋn noi cee ce ne determină esenţial, dar noi nu putem vedea pentru că nici măcar nu știm că există.