Singurătatea
primitivă
Ȋn cel mai mare iureș dat de o bucurie a sa, un om ȋnchide repede ușa
după el și se duce ȋntr-o ȋncăpere alăturată. El vrea să fie singur.
Se reazemă de uşă cu spatele pentru a putea răsufla ȋn siguranță. De ce
se ascunde el sau de cine se ascunde? De ce acest impuls este prezent taman
cȃnd se așteaptă să fie buluc de prezențe ȋn jurul său? Individul refuză ceva.
Refuză acea dezordine care configurează sistemul și pe el lipit sistemului,
lipit de ceilalţi oameni şi obiecte ori lucruri. Sau el nu rezistă pur şi
simplu unei presiuni de bucurie. Nu crede cu totul ȋn versosimilul bucuriei
lui. Este o ȋntrebare cu adevărat dificilă: de ce nu crede un om ȋn adevărul
unei bucurii? Ce ȋl face să fie nesigur tocmai atunci?
Adesea personajul principal din filme recurge la această soluție aparent teatrală.
Fără să o explice cumva. Nici regizorii nu ȋşi dau seama de ce aleg o astfel de
scenă. Ce urmăresc! Atunci vine iubitul sau iubita sau un om de ȋncredere dar
şi un duşman poate să apară și sa i se bage ȋn suflet. Discuția purtată este ȋntotdeauna
ceva mai de soi faţă de mesajul general al filmului.
Ce vrea un om care simte presiunea unui pasaj de timp și se ascunde așa?
Vrea conservare tocmai acum? Nu este prea departe de el ceva rău? Ȋi este teamă?
De ce să ȋi fie teamă cȃnd totul este bine! Vrea liniște? Dar muzica vieţii lui
şi din jurului său, cea din ȋncăperea alăturată
ȋi oferă liniște! Vrea să viseze? Vrea să asocieze momentul de bine cu
destinul lui și pentru asta vrea să fie singur?
Ori este un impuls mult prea vechi ȋn ființa lui care nu ȋi dă acum pace.
Ceva din pădurea primară, din care se
trage, și aspiră spre noaptea ȋn care s-a temut și s-a ascuns. Ori este
Dumnezeu ȋn preajma lui și ȋi cere să ȋi vină mintea la cap și să se ostoiească
de atȃta pretinsă fericire?
Această trăsătură stranie a omului, singurăratea
sa primitivă, nu este deloc studiată de către ştiinţele umaniste, cele ce
ȋi cȃntăresc insiduos fragilitatea şi se folosesc de această fragilitate ca să
exceleze ȋn găselniţe dezavantajoase lui.
Este prea mult de privit şi de ȋnţeles despre singurăratea prescrisă omului. Singurătatea primitivă, cum numesc
acest sindrom complicat, este una dintre cauzele majore ale stării de neȋnţeles
ce se strecoară tot mai mult ȋn sinele uman actual.
